StiripesurseExterne20 de ani de închisoare pentru autorul masacrului din mai anul...

20 de ani de închisoare pentru autorul masacrului din mai anul trecut de lângă Belgrad

Publicat:

Un tribunal sârb l-a condamnat joi la 20 de ani de închisoare pe autorul masacrului din mai anul trecut de lângă Belgrad, soldat cu nouă victime cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, informează AFP şi Reuters.

Având mai puţin de 21 de ani la momentul evenimentelor, Uros Blazic a fost condamnat la pedeapsa maximă, întrucât legea sârbă prevede închisoare pe viaţă doar pentru persoanele de 21 de ani şi peste, potrivit stiripesurse.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Acuzatul şi-a recunoscut vinovăţia şi a exprimat remuşcări, la tribunal, la sfârşitul lui august. “Am comis fapte odioase. Merit cea mai dură sentinţă”, a spus el. “Pot să spun doar că sunt vinovat şi gata să înfrunt consecinţele”.

Masacrul din mai 2023 din satele Dubona şi Malo Orasje, la circa 50 de kilometri de capitala sârbă Belgrad, a şocat întreaga ţară. Pe lângă cei nouă morţi, alte 12 persoane au fost rănite când tânărul a deschis focul din maşină. Fapta s-a produs la mai puţin de 24 de ore după un alt masacru comis la şcoala Ribnikar din Belgrad de către un adolescent de 13 ani, care şi-a împuşcat mortal nouă colegi şi un angajat al şcolii.


Tatăl autorului crimelor din cele două sate, Radisa Blazic, a fost la rândul său condamnat la 20 de ani de închisoare pentru “deţinere ilegală de arme de foc” şi “punere în pericol grav a siguranţei publice”. Procurorul l-a acuzat că a “creat condiţiile crimei”, în special prin cumpărarea armelor folosite de fiul său pe 4 mai 2023.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Procesul s-a desfăşurat în faţa unei instanţe de înaltă securitate rezervată, în general, cazurilor de crimă organizată şi crime de război, după ce prima audiere, la tribunalul Smederevo, a trebuit întreruptă, când familiile victimelor au reacţionat cu furie la intrarea în sala de judecată a lui Blazic şi tatălui său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.