StiripesurseȘtirile zilei'Săgeata' lui Şor din Făleşti a fost trimisă în judecată

‘Săgeata’ lui Şor din Făleşti a fost trimisă în judecată

Publicat:

Președintele oficiului teritorial Făleşti al Partidului Politic „Şor” a fost trimis în judecată, fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, cauza penală a fost disjunsă în anul 2024, de către PA, din cauza penală de bază pornită în anul 2022.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada iulie – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Fălești al Partidului Politic „Şor”, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.

Citeşte şi: Parlamentul a aprobat intrarea în starea de urgenţă energetică – Stiripesurse.md

Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, în valoare de aproximativ un milion de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului (organizarea protestelor și remunerarea participanților), cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.


Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57.500 la 92.500 lei sau cu închisoare de la doi la șapte ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la doi la cinci ani.

De notat că, o persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când se dovedește vinovăția printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.