StiripesurseȘtirile zileiPoliţia din Toronto spune că nu există nicio probă care să...

Poliţia din Toronto spune că nu există nicio probă care să confirme revendicarea Statului Islamic a atacului armat

Publicat:

Poliţia din Toronto a transmis miercuri că nu există nicio probă care să confirme revendicarea de către gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a atacului armat soldat cu doi morţi duminică în acest oraş canadian, potrivit agerpres.

“În această etapă” a anchetei, “nu avem nicio probă care să permită susţinerea acestei revendicări”, făcută de Stat Islamic prin intermediul organului său de propagandă, Amaq, au precizat forţele de ordine într-un comunicat transmis agenţiei France Presse.

Citește și : Heiko Maas: SUA înseamnă mai mult decât Casa Albă, indiferent de ce spune Trump pe Twitter

“Vom continua să explorăm toate pistele, în special prin interogarea celor care îl cunoşteau pe (Faisal) Hussain şi prin analizarea activităţii sale pe internet, dar şi prin anchetarea istoricului său privind sănătatea mintală”, a spus purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Toronto, Meaghan Gray.

Duminică seară, la Toronto, o tânără de 18 ani şi o fetiţă de 10 ani au fost ucise şi 13 persoane rănite, dintre care unele grav, de un bărbat înarmat, de 29 de ani, identificat drept Faisal Hussain, un rezident al oraşului.


Atacatorul a tras la întâmplare asupra unor pietoni pe o arteră aglomerată din cartierul grecesc al oraşului, după care a luat ca ţintă restaurante pline cu clienţi.

Ajunsă rapid la locul atacului, poliţia a deschis focul asupra bărbatului, care a fost găsit mort câteva momente mai târziu pe o străduţă, potrivit anchetatorilor.

Potrivit familiei autorului atacului, acesta din urma suferea din copilărie de ‘probleme mintale grave’ pe care nu le-a putut depăşi niciodată, chiar dacă a luat medicamente şi a urmat terapii.

Citește și : Donald Trump îl critică pe Michael Cohen: ‘Ce fel de avocat îşi înregistrează clientul? Atât de trist!’

Citeşte şi:  Un lider jihadist din Yemen, capturat de forţele speciale saudite

Însă miercuri, Amaq, organul de propagandă al grupării, a transmis că atacul a fost comis de “unul dintre soldaţii SI”, care a răspuns “apelurilor de a lua ca ţintă locuitorii ţărilor coaliţiei” internaţionale antijihadiste.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Transport public mai scump de la 1mai

Călătoria cu transportul public și abonamentele se scumpesc de mâine, 1 mai 2026.Citește și: Crima de la Beriozchi. Unul din dosarele pornite – remis...

Dispozitive noi pentru Poliția de Frontieră

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a recepționat un lot de 15 monoculare, destinate consolidării capacităților de supraveghere a frontierei de stat.Citește și: Registrul...

Pericol de incendii de 1 MAI. Pompierii vin cu avertizări

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte regulile de siguranță în zonele de agrement și în timpul activităților în aer...

Dosarul „Kuliok” bate pasul pe loc

Soarta dosarului „Kuliok”, în care fostul președinte Igor Dodon este judecat pentru luare de mită, rămâne incertă.Citește și: VIDEO Rețea de contrabandă cu mașini...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.