StiripesurseSocialOrdinea de zi, modificată în proporție de 158% la ultima ședință...

Ordinea de zi, modificată în proporție de 158% la ultima ședință a Parlamentului; Ce alte nereguli a constatat Promo-LEX

Publicat:

Ședința plenară a Parlamentului din 12 decembrie, cu continuarea acesteia în data de 13 decembrie, s-a remarcat prin faptul că a durat în jur de 19 ore. Lucrările acesteia s-au încheiat târziu după miezul nopții și au fost reluate la ora 11:00, pe 13 decembrie.

În cadrul ședinței, legislativul și-a exercitat funcția de control parlamentar prin desfășurarea audierilor cu privire la fraudele electorale semnalate în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional, care au durat 10 ore. Mai exact, au fost audiate în plen rapoartele a mai multor autorități publice și a fost aprobată hotărârea privind rezultatele audierilor cu recomandările de rigoare. Tot atunci, deputații au examinat și moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, care a fost înaintată de un grup de deputați ai fracțiunii BCS, dar și subiectul privind declararea stării de urgență, scrie jurnal.md.

În cadrul ședinței, deputații au aprobat hotărârea privind declararea stării de urgență, conform căreia s-a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul țării pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie. În acest context, Promo-LEX reamintește legislativului despre importanța promovării proiectului de lege nr. 63 pentru modificarea unor acte normative (Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război ș.a.), care a fost aprobat în prima lectură la sfârșitul lunii martie 2023. Acest proiect de lege urmărește stabilirea unui instrument de ordin procedural prin care va putea fi asigurat un control parlamentar eficient asupra dispozițiilor emise de către Comisia pentru Situații Excepționale.

În urma modificărilor operate la propunerea Biroului permanent și a comisiilor parlamentare, ordinea de zi a fost modificată în proporție de 158%. În acest sens, Asociația Promo-LEX evidențiază că un rulaj atât de mare a proiectelor introduse pe ordinea de zi afectează atât transparența decizională, cât și nivelul de înțelegere a proiectelor examinate și votate.

Citește și: Atenție, fals! Deputații nu au primit premii în 2024 și sporuri salariale pentru ședința din 12 decembrie. Precizările Legislativului


În cadrul ședinței au fost votate 23 proiecte de acte normative, dintre care 21 proiecte de lege și 2 proiecte de hotărâri. Moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului nu a întrunit numărul necesar de voturi. La fel, menționăm că 38 la sută din proiectele votate au fost examinate în mod prioritar și de urgență.

În mod tradițional, transparența decizională a fost afectată, de această dată în cazul a opt proiecte (33% din numărul total de proiecte votate). Transparența decizională a fost afectată prin:

– Nepublicarea a două rapoarte ale comisiilor permanente și a unui coraport.

– Nepublicarea în cazul a 5 proiecte de lege votate în prima lectură a actelor aferente proiectelor (avize ale Direcției Generale Juridice, comisiilor permanente, Guvernului și expertiza anticorupție).

– Nerespectarea termenului prevăzut pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a 3 proiecte de lege de pe ordinea de zi.

Un element important al acestei ședințe este faptul că au fost votate în consens de către deputații majorității și opoziției parlamentare cel puțin șapte proiecte de lege din domeniul educației și protecției sociale, precum și din domeniul agriculturii și industriei alimentare.

Amintim că în perioada 2021–2025, asociația Promo-LEX și-a propus să monitorizeze activitatea Parlamentului Republicii Moldova, în special din perspectiva transparenței, legalității și eficienței procedurilor, în cadrul Programului „Democrație, Transparență și Responsabilitate” susținut financiar de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Scopul monitorizării este de a spori transparența instituției, de a contribui la îmbunătățirea procedurilor legislative și de a consolida interacțiunea dintre deputați și cetățeni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.