StiripesurseExterneDeversare de produse petroliere în apropiere de Marea Neagră după avarierea...

Deversare de produse petroliere în apropiere de Marea Neagră după avarierea a două petroliere ruseşti pe timp de furtună

Publicat:

Un petrolier rusesc care transporta mii de tone de produse petroliere s-a rupt în două, duminică, în timpul unei furtuni puternice, în urma evenimentului rezultând o deversare de petrol în strâmtoarea Kerci, au anunţat autorităţile ruse, transmite Reuters. Un alt petrolier s-a aflat, de asemenea, în pericol după ce a suferit avarii. Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa.

Petrolierul “Volgoneft 212”, de 136 de metri, cu 15 persoane la bord, s-a rupt în două, potrivit imaginilor publicate de media de stat, potrivit stiripesurse.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Nava, aflată sub pavilion rusesc, construită în 1969, a fost avariată şi a eşuat, au anunţat autorităţile.

“A avut loc o deversare de produse petroliere”, a declarat Rosmorrechflot, agenţia rusă de transport maritim.


O a doua navă, aflată de asemenea sub pavilion rusesc, “Volgoneft 239”, de 132 de metri, plutea în derivă după ce a suferit avarii, a declarat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă. Aceasta avea un echipaj de 14 persoane şi a fost construită în 1973.

Ambele petroliere au o capacitate de încărcare de aproximativ 4.200 de tone de produse petroliere.

Declaraţiile oficiale nu au oferit detalii cu privire la amploarea deversării sau la motivul pentru care unul dintre petroliere a suferit o avarie atât de gravă.

La momentul la care au emis semnalele SOS, navele se aflau în strâmtoarea Kerci, situată în apropiere de Marea Neagră, între Rusia continentală şi Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014.

Rusia a declarat că peste 50 de persoane şi echipamente, inclusiv elicoptere Mi-8 şi remorchere de salvare, au fost trimise în zonă.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Ziarul rusesc Kommersant a relatat că petrolierul “Volgoneft 212” transporta aproximativ 4.300 de tone de păcură.

O înregistrare video neverificată postată pe Telegram arăta ape înnegrite pe o mare furtunoasă şi un petrolier pe jumătate scufundat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.