StiripesurseDiasporaUrmătoarea întâlnire bilaterală Trump-Putin se amână pentru 2019 (John Bolton)

Următoarea întâlnire bilaterală Trump-Putin se amână pentru 2019 (John Bolton)

Publicat:

A doua întâlnire a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, cu omologul său rus, Vladimir Putin, nu va avea loc anul acesta, ci abia în 2019, după încheierea anchetei privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA, a anunţat miercuri John Bolton, consilier naţional pentru securitate, citat de Reuters, potrivit agerpres.

“Preşedintele crede că următoarea întâlnire bilaterală cu preşedintele Putin trebuie să aibă loc după ce se încheie vânătoarea de vrăjitoare (privind) Rusia se încheie, aşa că am convenit că va fi după anul nou”, a declarat Bolton.

Citește și : Mike Pompeo: Statele Unite nu vor recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia

Joia trecută, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, anunţase că Putin va fi invitat la Washington la toamnă, iar vineri ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov, a afirmat că Moscova este dispusă să discute subiectul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.