StiripesurseȘtirile zileiMinisterul Energiei cere autorităților de nivelul I și II să facă...

Ministerul Energiei cere autorităților de nivelul I și II să facă economii

Publicat:

Ministerul Energiei a emis o circulară către autoritățile publice centrale și locale, cu îndemnul să aplice măsuri concrete de eficientizare a consumului de energie în cadrul instituțiilor publice.

Citește și: Se anunță un nou program de granturi pentru creșterea bovinelor

Apelul vine în contextul declarării stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 60 de zile, din data de 16 decembrie. Autoritățile publice centrale și locale, în acest context, sunt îndemnate să implementeze de urgență măsuri de eficientizare a consumului de energie, contribuind astfel la reducerea consumului în orele de vârf, dar și altor riscuri provocate de criza energetică.

Ministerul Energiei a prezentat autorităților publice o listă detaliată de măsuri organizatorice și tehnice, inclusiv cu investiții minime, care pot fi aplicate imediat în instituțiile publice pentru eficientizarea consumului de energie electrică și termică, fără a afecta confortul cetățenilor. Printre acestea, pentru reducerea consumului de energie electrică se propune folosirea luminii naturale și limitarea utilizării becurilor, în conformitate cu normele de muncă, înlocuirea becurilor incandescente cu cele LED, care consumă de cinci ori mai puțină energie, instalarea senzorilor de mișcare pentru iluminat în zonele intens circulate, scoaterea încărcătoarelor din priză după încărcarea completă a dispozitivelor, deconectarea aparatelor electrice de la priză atunci când nu sunt utilizate, pentru a evita consumul în regimul de stand-by.

Pentru reducerea consumului de energie termică se propune izolarea conductelor de agent termic și monitorizarea temperaturii interne pentru a reduce pierderile de căldură, utilizarea termostatelor electronice și a robinetelor termostat pe calorifere pentru a optimiza distribuția căldurii, informarea și motivarea angajaților pentru a utiliza rațional energia la locul de muncă, prin menținerea feroneriilor și ușilor închise și oprirea aparatelor consumatoare de energie.


Ministerul Energiei îndeamnă toate autoritățile publice, indiferent de nivelul administrativ, să ia măsuri imediate pentru implementarea acestora și să colaboreze pentru a maximiza impactul pozitiv asupra economiei de energie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.