StiripesurseDiasporaSUA nu vor obţine cu ameninţări "rezultate" în cazul pastorului Brunson...

SUA nu vor obţine cu ameninţări “rezultate” în cazul pastorului Brunson (Ankara)

Publicat:

Preşedinţia turcă a afirmat joi că Statele Unite nu vor obţine cu ameninţări “rezultate” în vederea eliberării pastorului american judecat în Turcia şi a îndemnat Washingtonul “să adopte o atitudine constructivă”, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Adminstraţia americană (…) trebuie să înţeleagă că nu poate obţine rezultatul dorit ameninţând Turcia”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Ibrahim Kalin.

Citește și : Misiunea forței ONU în Cipru a fost reînnoită

“Statele Unite trebuie să-şi revizuiască abordarea şi să adopte o atitudine constructivă înainte de a dăuna mai mult propriilor interese şi alianţei lor cu Turcia”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Semn al situaţiei grave, şeful diplomaţiei de la Ankara, Mevlut Cavusoglu, şi omologul său american, Mike Pompeo, au discutat joi la telefon, potrivit unui înalt oficial turc sub acoperirea anonimatului.


Aceste declaraţii au intervenit după ce liderii americani au ameninţat să impună sancţiuni împotriva Ankarei dacă pastorul Andrew Brunson, judecat în Turcia pentru ‘terorism’ şi ‘spionaj’, nu este pus în libertate.

‘Statele Unite vor impune importante sancţiuni împotriva Turciei pentru detenţia îndelungată a pastorului Andrew Brunson, un creştin formidabil, tată de familie şi o persoană magnifică’, a scris Donald Trump într-un mesaj pe Twitter, cerând să fie “eliberat imediat”.

Citește și : Peste 600 de migranţi africani au intrat din Maroc în enclava spaniolă Ceuta, luând cu asalt gardul dublu din sârmă ghimpată

Autorităţile turce îl acuză pe pastorul Brunson de activităţi de “spionaj” şi că a ajutat două organizaţii considerate teroriste de Ankara: Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi reţeaua predicatorului Fethullah Gulen, căruia preşedintele Erdogan îi impută tentativa de puci din 2016 în pofida dezminţirilor acestuia.

Pastorul Brunson, care dezminte categoric toate aceste acuzaţii, riscă până la 35 de ani de închisoare în acest proces cu următorul termen stabilit la 12 octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.