StiripesurseExterneVladimir Putin l-a primit la Kremlin pe premierul slovac Robert Fico

Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe premierul slovac Robert Fico

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit duminică, la Kremlin, pe premierul slovac Robert Fico, unul dintre puţinii lideri europeni de care a rămas apropiat, potrivit imaginilor transmise de televiziunea rusă, informează AFP.

”Putin se întreţine în acest moment la Kremlin cu premierul slovac Fico”, a scris pe Telegram un jurnalist de la postul public de televiziune şi apropiat al Kremlinului, Pavel Zarubin, care a difuzat o scurtă înregistrare video cu întâlnirea celor doi lideri, potrivit stiripesurse.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că această vizită, care nu a făcut obiectul unui anunţ oficial, fusese planificată ”în urmă cu câteva zile”.

El nu a dorit să detalieze ce subiecte sunt incluse pe agenda întâlnirii, dar a menţionat că se poate ”presupune” că va fi abordată şi chestiunea tranzitului gazului rusesc.


În vara acestui an, Ucraina a anunţat că nu va prelungi dincolo de finalul anului contractul ce o leagă de Moscova pentru tranzitarea gazului rusesc către Europa prin intermediul reţelei sale de gazoducte.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

În ultimele săptămâni, Slovacia şi Ungaria, extrem de dependente de gazul rusesc, se tem că la 31 decembrie ”robinetul va fi complet închis”, fără soluţii alternative credibile.

Robert Fico, care conduce din toamna anului trecut guvernul Slovaciei, ţară membră a UE şi a NATO, a decis să oprească orice ajutor militar pentru Ucraina. El se pronunţă pentru convorbiri de pace cu Rusia, după exemplul omologului său ungar Viktor Orban.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertisment de la conducerea FMI: Aprovizionarea globală cu energie își va reveni greu după războiul din Iran

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran şi Washington, transmite AFP, conform Agerpres. Aceasta a...

UE revizuiește drepturile pasagerilor aerieni după două decenii: Mai multă transparență și protecție pentru călători

Uniunea Europeană a ajuns la un acord politic pentru prima revizuire majoră a drepturilor pasagerilor aerieni din ultimii peste 20 de ani, informează Agerpres....

Clerul iranian nu-și dorește un acord. Își dorește apocalipsa

De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph. Pentru a putea încheia un...

Ucraina accelerează reformele financiare și își propune alinierea completă a sectorului bancar la standardele Uniunii Europene până în 2028

Banca Națională a Ucrainei accelerează procesul de reformă astfel încât sectoarele bancar și al asigurărilor să fie pe deplin aliniate standardelor Uniunii Europene până...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.