StiripesurseȘtirile zileiÎntreruperile de curent sunt posibile în condițiile unui deficit sever

Întreruperile de curent sunt posibile în condițiile unui deficit sever

Publicat:

În următoarea perioadă, întreruperile de curent sunt posibile doar dacă se înregistrează un deficit de putere în sistem, precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Citește și: Mii de moldoveni lucrează încă fără un contract de muncă

Vodă precizează că eventualele întreruperi sunt „măsură de urgență, nu regulă”. Totodată, în cazul în care se va impune această măsură, programul deconectărilor va fi proporțional și adaptat în funcție de durata și severitatea deficitului, fără discriminare între consumatori.

Importurile de energie au crescut din cauza bombardării de către ruși a unei stații din Podolsk, Ucraina, ceea ce a afectat și centrala din Stânga Nistrului. În prezent, doar două turbine funcționează, iar centrala nu poate opera la o capacitate mai mare. Cetățenii sunt îndemnați să economisească, în special între orele 7:00-11:00 și 18:00-23:00.

Precizăm că ieri, cel mai important furnizor de energie electrică din țară anunța despre elaborarea unui program de deconectări planificate în baza Planului de acțiuni pentru situații excepționale în sectorul electroenergetic.


Programul deconectărilor este gata reieșind din probabilitatea sistării furnizării gazelor naturale în stânga Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025 și, în același timp, având în vedere incertitudinea contextului energetic actual și necesitatea de a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică,

De asemenea, furnizorul atrage atenția asupra existenței riscurilor de întreruperi necontrolate în livrarea cu energie electrică din cauza deficitului de putere din sistemul electroenergetic a blocului comun Ucraina- Republica Moldova.

Mai precizăm că, începând cu data de 16 decembrie, Moldova este în stare de situație excepțională în domeniul energetic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.