StiripesurseExternePrecizări MApN, România: Nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc...

Precizări MApN, România: Nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească

Publicat:

Ministerul Apărării Naţionale, precizează miercuri că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească.

Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, miercuri dimineaţă, spaţiul aerian naţional.

”Sistemul de supraveghere aeriană al României, ca parte a sistemului integrat al NATO, care monitorizează în permanenţă situaţia aeriană din zonă, nu a detectat o astfel de situaţie”, anunţă ministerul.

Potrivit MApN, autorităţile militare române au fost informate de cele ucrainene despre faptul că, în jurul orei 7,30, o rachetă a forţelor Federaţiei Ruse, care ar fi avut impactul în regiunea Cernăuţi, Ucraina, ar fi evoluat prin spaţiul aerian al Republicii Moldova şi, pentru aproximativ două minute, şi prin spaţiul aerian al României, în zona de nord, în proximitatea localităţii Darabani.

”Din datele de monitorizare ale sistemelor de supraveghere aeriană ale României şi din cele furnizate de mijloacele ţărilor NATO care suplimentează monitorizarea în zona de responsabilitate a României, nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc”, arată sursa citată.


Structurile competente ale MApN vor continua să cerceteze această situaţie, pentru clarificarea tuturor circumstanţelor.

De asemenea, forţele şi mijloacele angrenate în executarea Serviciului de Luptă Poliţie Aeriană – sub comandă naţională şi sub comandă NATO rămân permanent la datorie pentru protejarea spaţiului aerian naţional şi aliat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.