StiripesurseDiasporaUn tren întreg a fost evacuat în Germania. Călătorii au găsit...

Un tren întreg a fost evacuat în Germania. Călătorii au găsit o substanţă necunoscută

Publicat:

 Echipe de intervenţie au fost mobilizate duminică seara la evacuarea unui tren de mare viteză în sudul Germaniei, după ce un pasager a descoperit un vas Petri (folosit pentru cultivarea microorganismelor sau mostrelor de animale sau plante) conţinând o substanţă necunoscută, informează agenţiile de presă Belga şi dpa, potrivit agerpres.

Trenul circula de la Würzburg la Frankfurt şi a fost evacuat în staţia Aschaffenburg, după ce un pasager i-a alertat pe pompieri, a precizat pentru dpa un purtător de cuvânt al poliţiei germane.

Citeşte şi: Patru turişti, dintre care doi americani, au fost ucişi, loviţi de o maşină în sudul Tadjikistanului

Obiectul, un vas transparent circular, adesea folosit în biologie, a fost îndepărtat în conformitate cu un protocol riguros de securitate.

Conform datelor unei anchete preliminare, nicio persoană nu a fost afectată. Aerul din tren a fost analizat şi nu prezintă nereguli.


Vagonul în care a fost descoperit vasul Petri a fost scos din garnitură şi trenul şi-a putut relua călătoria cu o întârziere de două ore.

Obiectul suspect a fost dus la un laborator pentru examinare, dar autorităţile nu cred că substanţa descoperită în el este toxică, potrivit Belga. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.