Pe parcursul zilelor de 31 decembrie 2024 și 1 ianuarie 2025, intervenția ambulanței a fost solicitată în cazul a 21 de accidente rutiere produse pe traseele țării.
Citește și: Necesarul de energie pentru ziua următoare este garantat
În urma acestora au avut de suferit 27 persoane. Ulterior, 17 pacienți, dintre care 13 maturi și 4 copii cu diverse traumatisme au fost transportați la instituțiile medicale spitalicești pentru tratament specializat.
În perioada 31 decembrie – 1 ianuarie, Dispeceratul comun de urgență a IMSP CNAMUP a înregistrat 4296 solicitări, inclusiv la 614 copii. După acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești, 1487 pacienți, dintre care 1176 maturi și 311 copii au fost transportați la spital.











