StiripesurseExterneServiciile de informaţii sud-coreene au confirmat că Ucraina a capturat doi...

Serviciile de informaţii sud-coreene au confirmat că Ucraina a capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk

Publicat:

Serviciile de informaţii sud-coreene au confirmat, duminică, faptul că Ucraina a capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk şi că participă la interogarea lor alături de serviciile ucrainene, relatează AFP.

“Serviciul naţional de informaţii (NIS), datorită unei cooperări în timp real cu agenţia de informaţii a Ucrainei (SBU) (…), a confirmat că armata ucraineană a capturat doi soldaţi nord-coreeni pe 9 ianuarie, pe câmpul de luptă din Kursk, în Rusia”, a anunţat NIS într-un comunicat, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Ucraina, SUA şi Coreea de Sud au acuzat Phenianul că a trimis peste 10.000 de soldaţi pentru a ajuta Rusia în războiul său cu Ucraina.

Ucraina a anunţat sâmbătă că a capturat doi soldaţi prezentaţi ca nord-coreeni şi că i-a interogat în detenţie, fără a prezenta probe directe că aceştia erau nord-coreeni. AFP nu a fost în măsură să verifice cetăţenia lor în mod independent.


Declaraţiile serviciilor de informaţii sud-coreene sprijină informaţiile Kievului, în contextul în care nici Rusia şi nici Coreea de Nord nu au reacţionat.

NIS a anunţat că unul dintre soldaţii capturaţi a dezvăluit în timpul interogatoriului că a primit o instrucţie militară de la forţele ruse după ce a ajuns în noiembrie.

“El a crezut mai întâi că a fost trimis pentru formare, apoi şi-a dat seama la sosirea în Rusia că va fi trimis pe front”, a explicat NIS.

Soldatul a declarat că forţele nord-coreene au suferit “pierderi importante în cursul luptelor”.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Potrivit SBU, bărbaţii luaţi prizonieri au declarat la interogatorii că sunt soldaţi experimentaţi.

NIS a precizat că va continua să lucreze cu SBU pentru a face schimb de informaţii asupra combatanţilor nord-coreeni din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consolidarea colaborării dintre DRRM și Ambasada R. Moldova la București

Directorul general cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Constantin-Valentin Răducanu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii...

Trafic ÎNCHIS pe o stradă din centrul Chişinăului

Șoferii și călătorii sunt îndemnați să evite strada Albișoara în duminica de 7 iunie. Și asta pentru că va fi sistată circulația transportului pe...

Prima reacţie a lui Nicuşor Dan după explozia de la Constanţa

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că a fost informat despre explozia unei drone marine în Portul Constanța precizând că forțele de ordine și structurile...

VIDEO Poliţiştii au prins un tânăr căutat pentru escrocherie

Un tânăr de 24 de ani, anunțat în căutare, a fost reținut de polițiștii din Ialoveni. Potrivit IGP, infractorul a fost condamnat anterior la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.