StiripesurseRăzboi in UcrainaRuşii au ocupat un sat minier în apropiere de oraşul strategic...

Ruşii au ocupat un sat minier în apropiere de oraşul strategic Pokrovsk

Publicat:

Armata rusă a revendicat luni capturarea localităţii Pişciane, sat minier în apropiere de Pokrovsk, în estul Ucrainei şi zona unde forţele Moscovei avansează lent, dar sigur, de mai multe luni, cu pierderi grele, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a “eliberat” această localitate, situată la mai puţin de 10 km sud-vest de Pokrovsk şi unde se află o importantă mină pentru extracţia cărbunelui.

La Pişciane, unde se află unul dintre cele trei puţuri ale acestei mine importante, producţia a trebuit să fie oprită pe 12 decembrie din cauza luptelor care se apropiau, potrivit companiei siderurgice Metinvest, proprietara sitului.

Vezi şi: VIDEO – Trei inşi arestaţi pentru trafic de persoane – Stiripesurse.md

În total 3.500 de persoane încă mai lucrau în această mină la începutul lui decembrie, comparativ cu 10.000 înainte de declanşarea invaziei ruse.


Alte două puţuri, situate la Udacine şi Kotline, se află mai la vest de Pişciane şi sunt sub controlul forţelor ucrainene.

În ultimii ani, forţele ruse s-au apropiat tot mai mult de Pokrovsk, oraş crucial pentru logistica armatei ucrainene, în dificultate în această zonă.

Ocuparea oraşului Pokrovsk de către trupele ruse ar constitui o lovitură dură pentru Kiev nu doar pe plan militar, ci şi economic, pentru că este singura mină producătoare de cocs rămasă în acest moment sub control ucrainean. Cocsul este un cărbune necesar pentru fabricarea oţelului.

Lovită în plin de invazia rusă, industria siderurgică ucraineană, al doilea sector de exporturi după agricultură, continuă cu toate acestea să joace un sol primordial în Ucraina, distrusă după aproape trei ani de război la scară mare declanşat de Rusia.

Înainte de invazie, siderurgia asigura 10% din Produsul Intern Brut (PIB) şi peste 30% din exporturile Ucrainei. După o prăbuşire catastrofală în 2022, industria a fost relansată în 2023 pentru a acoperi circa 15% din exporturi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.