StiripesurseExterneTrump va participa prin videoconferinţă la reuniunea anuală a Forumului Economic...

Trump va participa prin videoconferinţă la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos

Publicat:

Donald Trump va participa prin videoconferinţă la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos săptămâna viitoare, la doar câteva zile după ce va prelua al doilea său mandat de preşedinte al Statelor Unite, au informat marţi organizatorii evenimentului din staţiunea montană elveţiană, transmite AFP, conform Agerpres.

În primul său mandat, Trump a asistat în persoană la această conferinţă ce reuneşte anual elite politice şi economice. Anul acesta, el va avea o intervenţie în după-amiaza zilei de joi, 23 ianuarie, a anunţat preşedintele Forumului, Borge Brende, cu ocazia prezentării actualei ediţii, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Până acum plana incertitudinea în privinţa unei potenţiale participări a lui Trump la acest forum, unde a fost prezent de două ori în trecut.

În ce-l priveşte pe miliardarul Elon Musk, “nu ştim dacă va veni în acest an”, dar “este, desigur, binevenit împreună cu Donald Trump atunci când va veni, sperăm, în persoană la reuniunea noastră anuală de anul viitor”, a spus Borge Bende.


În cadrul reuniunii de săptămâna viitoare (20-24 ianuarie), preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va avea o intervenţie marţi. Conform organizatorilor, printre liderii politici ce vor fi prezenţi la Davos se mai află vicepremierul chinez Ding Xuexiang, preşedintele irakian, miniştrii de externe saudit şi sirian, dar şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

La ediţia din acest an, tema va fi “Colaborarea în era inteligentă”, iar printre participanţi se vor afla peste 60 de şefi de stat şi de guvern, au afirmat organizatorii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Loteria Națională va oferi până la 270 de milioane de lei pentru sport

Aproximativ 70 de milioane de lei din veniturile generate de Loteria Națională a Moldovei vor fi alocate în 2026 pentru dezvoltarea infrastructurii sportive școlare....

Moldova produce anual aproximativ 35.000 de tone de deșeuri textile

În Republica Moldova sunt generate anual aproximativ 35.000 de tone de deșeuri textile, potrivit estimărilor unui studiu finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare....

VIDEO Protest în faţa ANRE împotriva scumpirii gazelor

Mai mulți lideri politici și cetățeni s-au adunat astăzi în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), unde au protestat împotriva majorării...

Un moldovean a fost condamnat în Rusia pentru spionaj

Un tânăr de 26 de ani din R. Moldova a fost condamnat în Rusia la 13 ani de închisoare pentru spionaj. Despre sentința, pronunțată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.