StiripesurseSocialLa aproape doi ani de la plecarea de la PSG, Neymar...

La aproape doi ani de la plecarea de la PSG, Neymar a spus totul despre Mbappe și Messi: „Era gelos!”

Publicat:

Neymar, în prezent jucătorul lui Al-Hilal, a dezvăluit că Kylian Mbappe devenise „gelos” pe relaţia sa cu Lionel Messi, când starul argentinian a ajuns la PSG, în 2021, scrie digisport.ro.

Brazilianul a confirmat, într-un interviu acordat fostului fotbalist Romario, că trio-ul de vedete al parizienilor nu a scăpat de probleme de „ego”.

Revenind la relaţia sa cu Mbappe, Neymar a recunoscut că a avut „probleme cu el”, conform interviului acordat pe canalul Youtube al fostei glorii a echipei Braziliei.

„Noi ne-am contrat un pic, dar este un tip care, de la început, de când a venit, era esenţial. Eu i-am spus mereu, am glumit cu el, că va fi unul dintre cei mai buni, l-am ajutat mereu, am vorbit cu el. El venea la mine şi luam masa împreună”, a declarat Neymar, despre Mbappe.

„Am petrecut câţiva ani buni împreună, dar când a venit Messi, eu cred că el a devenit un pic gelos”, a adăugat Neymar, referindu-se la relaţia pe care cei doi foşti coechipieri ai Barcelonei o aveau.


Citește și: Echipa de fotbal a Moldovei va juca un meci amical cu România

Neymar consideră, totodată, că o lipsă de spirit de echipă a împiedicat-o pe PSG să-şi arate pe deplin potenţialul său şi să câştige Liga Campionilor.

„Trebuie ţinut cont de faptul că tu nu joci singur. Tu trebuie să-i ai pe ceilalţi alături de tine: Eu sunt cel mai bun, OK, dar cine îţi va pasa mingea? Tu trebuie să ai jucători buni care să-ţi dea mingea”, a încercat să explice cel care a fost adesea taxat pentru individualismul său pe teren.

„Era mult ego din partea tuturor, deci aşa nu pot merge lucrurile. Astăzi, dacă nimeni nu aleargă, dacă nimeni nu se antrenează, este imposibil să câştigi”, a adăugat vedeta braziliană.

De la transferul în Arabia Saudită, Neymar s-a confruntat cu noi accidentări şi acum este din ce în ce mai aproape de o plecare de la Al-Hilal.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.