StiripesurseDiasporaRezultat slab al partidului preşedintelui Emanuel Macron şi succes al dreptei...

Rezultat slab al partidului preşedintelui Emanuel Macron şi succes al dreptei la alegerile pentru Senatul francez

Publicat:

Primele rezultate ale alegerilor parţiale pentru Senatul francez, desfăşurate duminică, au confirmat o înfrângere a partidului preşedintelui Emanuel Macron şi un avans al dreptei, transmite agenţia EFE. 

Conform acestor rezultate, până la ora locală 19:30 formaţiunea de dreapta ‘Republicanii’ a obţinut 138 din cele 171 de mandate pentru care trebuie să se pronunţe prin vot cei 76.359 de ‘mari electori’, dreapta apropiindu-se astfel de cele 142 de mandate pe care le-a avut până în prezent.

Aceleaşi rezultate arată că Partidul Socialist, aflat într-un declin sever după alegerile prezidenţiale şi legislative, rămâne a doua forţă politică în Senat, obţinând până la aceeaşi oră 58 de mandate, faţă de 86 câte a avut până în prezent.

Cât despre partidul lui Emanuel Macron, La Republique en Marche, care în Senatul ce-şi încheie mandatul are 29 de senatori (cei mai mulţi socialişti care au trecut de partea partidului prezidenţial) acesta pare să-şi conserve numărul de mandate sau eventual să piardă câteva.

La acest scrutin sunt reînnoite 171 din 348 de mandate din Senatul francez. Însă absenţa unei majorităţi în Senat nu-l va împiedica pe Emmanuel Macron să guverneze. În Franţa, camera superioară poate cel mult să întârzie adoptarea proiectelor executivului pe care nu le acceptă, iar ultimul cuvânt revine întotdeauna deputaţilor.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.