StiripesurseSocialVIDEO Două şcoli din Transnistria au fost REdeschise

VIDEO Două şcoli din Transnistria au fost REdeschise

Publicat:

Elevii din două şcoli din Dnestrovsk, stânga Nistrului, au revenit la lecţii începând cu ziua de luni, 20 ianuarie, transmite presa din Transnistria. Cu toate acestea, în contextul crizei energetice, lecţiile copiilor au fost reduse la 30 de minute, iar pauzele la 5 minute.

De asemenea, potrivit informaţiilor, copiii din cele două instituţii de învăţământ ar fi singurii care şi-au reluat orele în sălile de curs, căldura în şcoli fiind asigurată de către Centrala de la Cuciurgan, transmite newtv.md.

Citeşte şi: Maia Sandu a convocat CSS! Preşedinta vrea să ÎNCHIDĂ Procuratura Anticorupție şi PCCOCS – Stiripesurse.md

Anterior, autorităţile separatiste de la Tiraspol au anunţat că vacanţa elevilor din regiune ar urma să se prelungească până în data de 20 ianuarie. 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.