StiripesurseȘtirile zileiVietnamul arestează un american pe care-l acuză că a vrut să...

Vietnamul arestează un american pe care-l acuză că a vrut să dea jos guvernul

Publicat:

Un american de origine vietnameză a fost arestat la începutul lunii iulie în Vietnam, fiind acuzat de regim că a vrut să răstoarne guvernul, au anunţat vineri familia sa şi o membră republicană a Congresului american, relatează AFP, potrivit agerpres.

Este vorba de al doilea cetăţean american arestat din motive politice în ultimele săptămâni în această ţară comunistă care nu încetează să înăsprească represiunea.

Citeşte şi: Americanii au descoperit ‘CÂRTIŢA’ din ambasada lor din Moscova

În vârstă de 54 de ani, Michael Nguyen, tată a patru copii, este închis într-un centru de detenţie din oraşul Ho Chi Minh, conform unor informaţii ale consulatului american obţinute de familia sa.

El a fost arestat la 7 iulie când călătorea în sudul Vietnamului în compania a trei militanţi vietnamezi, a declarat pentru AFP unul dintre prietenii săi, Le My Hanh. El nu a fost implicat în nicio activitate politică, potrivit cumnatului său Mark Roberts.


Mimi Walters, membră republicană a Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, a confirmat, într-un comunicat, arestarea sa, indicând că ea încearcă să obţină eliberarea sa.

Citeşte şi: Număr record de asasinate în Uruguay

Michael Nguyen s-a instalat în SUA la sfârşitul Războiului din Vietnam în 1975, fugind, la fel ca mii de refugiaţi, de guvernul comunist care a preluat controlul în ţară.

În iunie, un alt cetăţean american, Will Nguyen, absolvent al prestigioasei Universităţi Yale, a fost arestat în Vietnam pentru “atingere adusă ordinii publice” după ce s-a alăturat unor manifestaţii împotriva unui proiect de lege controversat care creează zone economice speciale. Will Nguyen a fost expulzat luna trecută în SUA.

Guvernul vietnamez trimite cu regularitate la închisoare avocaţi, militanţi şi jurnalişti consideraţi prea critici faţă de regim, iar represiunea s-a accentuat de la ultimele alegeri legislative din 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.