StiripesurseSocialSala de sport din Sănătăuca a fost modernizată

Sala de sport din Sănătăuca a fost modernizată

Publicat:

Recent, în satul Sănătăuca a avut loc un eveniment deosebit – deschiderea oficială a sălii de sport modernizate din cadrul Liceului Teoretic „Alexei Mateevici”. Această realizare, posibilă datorită alocării a 738.866,48 mii lei prin Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024, marchează o etapă semnificativă pentru educația și bunăstarea elevilor.

Evenimentul a adunat personalități locale și naționale, printre care Vasile Tîltu, președintele raionului Florești, Larisa Novac, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, Diana Pantaz, șefa Direcției Generale Educație, Cultură, Tineret și Sport Florești și Ivan Țurcan, reprezentant al Biroului politici de reintegrare. Prezența acestora a subliniat importanța proiectului pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale în regiune, transmite observatorul.md.

Citeşte şi: UE ar putea lua în considerare includerea Regatului Unit într-un acord comercial european – Stiripesurse.md

Renovarea sălii a fost inițiată la propunerea directoarei instituției, Natalia Godonoga, care a evidențiat starea deplorabilă a clădirii înainte de reabilitare: „Sala sportivă era într-o stare deplorabilă, cu mult mucegai, podea deteriorată. Multe solicitări și proiecte am înaintat, dar erau fără succes. Edificiul instituției este la bilanțul Consiliului raional, din acest motiv, am solicitat de la consiliu să aplicăm, la Programul Biroul de reintegrare a țării, precum am făcut și în anul 2023 pentru dotarea TIC și extinderea rețelei wi-fi,” a declarat directoarea.

Competițiile sportive organizate în cadrul evenimentului au demonstrat bucuria și entuziasmul elevilor pentru noul spațiu. Profesorii și elevii au transmis un mesaj puternic: sportul este esențial pentru un stil de viață sănătos.


Vasile Tîltu, președintele raionului Florești, a mulțumit Guvernului Republicii Moldova pentru sprijinul acordat în realizarea proiectului pentru aportul și susținerea în cadrul proiectelor educaționale și sociale din raion.

Inaugurarea sălii de sport la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din Sănătăuca reprezintă un exemplu al impactului pozitiv pe care investițiile în educație îl pot avea asupra comunităților locale. Prin asemenea proiecte, nu doar că se îmbunătățește infrastructura, dar se construiește și o fundație solidă pentru o generație mai sănătoasă și mai bine pregătită pentru viitor.

d2545423714800693a30ab322dc433ee

Ați depistat o greșeală Evidențiați cu

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.