StiripesurseExterneSUA se alătură unei coaliţii internaţionale împotriva avortului

SUA se alătură unei coaliţii internaţionale împotriva avortului

Publicat:

Statele Unite s-au alăturat vineri unei declaraţii internaţionale care se opune dreptului la avort, iniţiată în timpul primului mandat al lui Donald Trump, dar apoi respinsă de fostul preşedinte democrat Joe Biden, scrie AFP.

În aceeaşi zi cu o mare manifestaţie împotriva avortului la Washington, secretarul de stat Marco Rubio a declarat că Statele Unite se vor alătura “Declaraţiei de consens de la Geneva” din 2020 privind “promovarea sănătăţii femeilor şi întărirea familiei”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

“Administraţia Trump se angajează să sprijine familiile, să promoveze sănătatea femeilor şi să protejeze copiii în fiecare etapă a vieţii”, a spus el într-un comunicat.

Declaraţia iniţială a fost lansată de Mike Pompeo, un creştin evanghelic care era atunci secretar de stat al lui Donald Trump.


Celelalte ţări semnatare au fost în principal naţiuni conservatoare din lumea arabă, printre care Arabia Saudită şi Egiptul, şi din Africa.

Brazilia şi Columbia au semnat iniţial declaraţia, dar s-au retras după alegerea unor preşedinţi de stânga.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Statele Unite au făcut acelaşi lucru după alegerea lui Joe Biden.

Declaraţia, semnată de 35 de ţări, nu este obligatorie pentru statele semnatare, dar indică faptul că acestea vor respinge orice presiune asupra drepturilor de reproducere.

În 2022, Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat hotărârea de referinţă Roe v. Wade, care a garanta dreptul la avort la nivel naţional, după numirea unor judecători conservatori în timpul primului mandat al lui Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.