StiripesurseExternePreşedintele Egiptului i-a spus lui Trump că lumea 'contează pe el'...

Preşedintele Egiptului i-a spus lui Trump că lumea ‘contează pe el’ pentru pacea în Orientul Mijlociu

Publicat:

Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, l-a asigurat sâmbătă pe omologul său american, Donald Trump, că lumea contează pe el pentru a ajunge la un acord de pace “permanent” între israelieni şi palestinieni, potrivit unui comunicat al serviciilor sale, relatează AFP.

Este prima conversaţie telefonică între cei doi lideri după ce Trump a lansat ideea de “a goli” Fâşia Gaza, obligând Iordania şi Egiptul vecine să-i primească pe palestinienii strămutaţi, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Potrivit comunicatului preşedinţiei egiptene, Abdel Fattah al-Sissi a subliniat, cu prilejul convorbirii, că “comunitatea internaţională contează pe capacitatea preşedintelui Trump de a ajunge la un acord de pace permanent şi istoric care să pună capăt conflictului care există în regiune de decenii”.

Cei doi lideri s-au invitat reciproc în ţările lor şi au subliniat importanţa continuării “coordonării şi cooperării” între cele două ţări aliate, potrivit aceleiaşi surse.


Abdel Fattah al-Sissi şi regele Abdullah al II-lea al Iordaniei au respins categoric miercuri propunerea avansată de Donald Trump de a transfera palestinieni din Gaza în ţările lor.

“Deportarea şi strămutarea palestinienilor de pe pământul lor este o nedreptate la care nu vom lua parte”, a declarat atunci preşedintele Sissi.

El a precizat totuşi că ţara sa este “hotărâtă să lucreze cu preşedintele Trump, care încearcă să ajungă la pacea dorită pe baza soluţiei celor două state”, israelian şi palestinian.

Miniştrii de externe din Egipt, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Qatar au respins, la rândul lor, sâmbătă, în cadrul unei reuniuni la Cairo, orice strămutare forţată a palestinienilor.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

Egiptul a fost singura ţară, în afară de Israel, care a beneficiat de o scutire de la îngheţarea ajutorului decisă de nouă administraţie americană săptămâna trecută.

După peste 15 luni de război între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, un armistiţiu fragil a intrat în vigoare pe 19 martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.