StiripesurseExterneAutorităţile ruse au început să accelereze ritmul naţionalizărilor

Autorităţile ruse au început să accelereze ritmul naţionalizărilor

Publicat:

Autorităţile ruse au început să accelereze ritmul naţionalizărilor în acest an, după ce tribunalele locale au decis săptămâna trecută că un mare trader privat de cereale, aeroportul Domodedovo din Moscova şi mai multe depozite strategice trebuie să treacă sub controlul statului, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Companiile străine s-au confruntat cu riscul ca activele lor să fie preluate de către statul rus încă de la debutul invaziei din Ucraina, în luna februarie 2022, însă în ultima vreme Moscova a început să vizeze şi mai multe active locale, în numele stabilităţii strategice şi securităţii interne, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Documentele tribunalelor şi sursele citate de Reuters arată că traderul de cereale Rodnie Polya, aeroportul Domodedovodin Moscova şi toate cele 16 depozite aparţinând firmei Raven Russia, cel mai mare proprietar de spaţii de depozitare din Rusia, au fost trecute în administrarea statului.

Avocaţii cu care a vorbit Reuters au spus că acţiunile juridice formulate pe motivul proprietarului străin vor duce la creşterea ponderii statului în sectoarele strategice ale economiei şi sunt de acord că regulile jocului se schimbă pentru orice firmă non-rusească.


“Este un semnal către proprietarii cu dublă cetăţenie, în special din ţările neprietenoase. Fie renunţaţi la cetăţenia străină, fie vă pierdeţi afacerile din Rusia”, spune Artem Zhavoronkov, partener la firma rusească de avocatură Nordic Star.

În urmă cu doar un an, traderul Rodnie Polya controla 14% din exporturile de cereale ale Rusiei dar între timp cota sa de piaţă a fost redusă. Săptămâna aceasta, proprietarul firmei, Petr Khodykin, a renunţat la paşaportul său eliberat de statul Saint Kitts and Nevis şi totodată la permisul de rezidenţă eliberat de Emiratele Arabe Unite, în încercarea de a-şi păstra afacerile, a declarat o sursă din interiorul companiei.

Însă mutarea lui Khodykin nu a dat rezultate. Activele Rodnie Polya au fost transferate către Rosimushchestvo, Agenţia Federală pentru Administrarea Proprietăţilor Statului, în data de 5 februarie, arată documentele fiscale. Rodnie Polya a informat că avocaţii săi analizează diferite soluţii de răspuns, inclusiv o contestaţie la Curtea Constituţională.

În luna martie 2024, procurorul general al Rusiei, Igor Krasnov, informa că active şi companii strategice, considerate vitale pentru dezvoltarea economiei şi capacităţilor de apărare ale Rusiei, cu o valoare de peste 1.000 de miliarde ruble (10,34 miliarde dolari), au fost transferate în proprietatea statului de către tribunalele ruseşti pe parcursul anului 2023.

În timp ce mai multe active deţinute de firme străine, precum Danone sau Carlsberg, au fost sechestrate prin decret prezidenţial înainte ca tranzacţiile cu cumpărătorii selectaţi special de stat să fie impuse cu forţa, acţiunile Procurorului general au implicat tribunalele ruseşti.

În primăvara anului trecut, preşedintele Vladimir Putin spunea că activele vor fi confiscate numai dacă securitatea naţională a Rusiei va fi în joc.

Cu toate acestea, o sursă a cărei afacere a fost preluată de statul rus a dezvăluit pentru Reuters că autorităţile de la Moscova dau dovadă de creativitate când vine vorba de confiscarea activelor. Atunci când se constată că o metodă funcţionează mai rapid decât altele, autorităţile încep să recurgă mai frecvent la ea, în condiţiile în care agenţiile guvernamentale ruseşti doresc să îşi demonstreze succesele pe linia aducerii activelor în proprietatea statului, a adăugat sursa.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

 

Orice companie cu active de importanţă strategică pentru Rusia, sau care nu reuşeşte să investească în afacerile sale din Rusia ar putea fi în pericol, potrivit unei prezentări pregătite de o firmă de avocatură pentru a-şi consilia clienţii.

Totuşi, viteza cu care a fost făcută naţionalizarea Rodnie Polya a fost o surpriză neplăcută, spune Yevgeny Nadorshin, economist la PF Capital, potrivit căruia acţiunea sugerează că în spatele acestei urgenţe stă o anumită presiune fiscală, în condiţiile în care încetinirea avansului economiei ruseşti şi noile sancţiuni americane ar putea afecta veniturile Rusiei.

“Judecând după cum a început anul procesul pare să se fi intensificat. Am o senzaţie neplăcută că urmează şi alte decizii similare”, precizează Nadorshin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.