StiripesurseCultură și MediaDiverseSarah Michelle Gellar anunță că serialul 'Buffy, spaima vampirilor' se întoarce

Sarah Michelle Gellar anunță că serialul ‘Buffy, spaima vampirilor’ se întoarce

Publicat:

Sarah Michelle Gellar a anunțat oficial că serialul „Buffy, spaima vampirilor” va reveni, fără a dezvălui, însă, formatul exact al noii producție, scrie Sky News.

După 22 de ani de la încheierea serialului „Buffy, spaima vampirilor”, actrița Sarah Michelle Gellar a confirmat că producția va reveni pe ecrane. Într-un mesaj publicat pe Instagram, Gellar a dezvăluit că a discutat cu regizoarea Chloe Zhao despre posibilitatea unei relansări, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

„Discuția noastră de 20 de minute s-a transformat într-o aventură de patru ore. Inițial, nu am fost convinsă dacă să continuăm povestea, dar, în cele din urmă, am găsit o idee care merită explorată”, a scris actrița.

Potrivit Variety, Gellar se află în negocieri finale pentru a apărea în noua producție, însă nu va mai avea rolul principal. Serialul ar urma să se concentreze pe o nouă vânătoare de vampiri.


Surse citate de publicația americană susțin că proiectul este aproape de a primi undă verde pentru un episod pilot pe platforma Hulu.

Chloe Zhao va regiza producția, iar Dolly Parton se va număra printre producătorii executivi.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

Serialul original a rulat între 1997 și 2003, având șapte sezoane. A generat inclusiv un spin-off de succes, „Angel”.

Gellar a mai spus că relansarea se va face doar dacă proiectul va respecta standardele serialului original: „Nu vom continua decât dacă suntem siguri că putem face acest lucru așa cum trebuie”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fosilele unor păsări și broaște de acum un milion de ani, descoperite în Noua Zeelandă

Oamenii de știință au găsit fosilele unor păsări și broaște antice, care ar fi trăit acum un milion de ani, într-o peșteră din Noua...

Mutare de răsunet. Ferrari îl recrutează pe fostul director general al BMW Italia

Ferrari și-a ales noul director de marketing direct din conducerea BMW Italia. Ferrari a anunțat numirea unui nou director de marketing, recrutat direct de la...

‘Star Trek’ împlinește 60 de ani. Franciza care a schimbat SF-ul este omagiată în Italia

Celebra franciză „Star Trek” va fi omagiată la cea de-a doua ediție a Italian Global Series Festival, organizată între 3 și 11 iulie pe...

Cum să faci mișcare în siguranță în zilele cu caniculă

Temperaturile ridicate ar putea pune în pericol sănătatea pe termen lung și ar putea fi un obstacol când vrei să faci mișcare, avertizează oamenii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.