StiripesurseCultură și MediaCare este originea limbii române?

Care este originea limbii române?

Publicat:

Originea și evoluția limbii noastre este o temă care în ultimii ani a făcut obiectul unui foc încrucișat venit, în principal, din două direcții: conspiraționiștii dacopați și revizioniștii care reîncălzesc teorii de Secol XVIII-XIX.

Teoria știută și învățată la școală, potrivit căreia româna e o limbă romanică apărută după cucerirea Daciei de către Traian în 106, e acum vehement contestată, potrivit historia.ro.

Pe de o parte, unii susțin că, de fapt, limba geto-dacă este strămoașa limbii latine. Pe de altă parte, alții afirmă că limba română s-a format foarte târziu în Balcani sau chiar în nordul Italiei, de unde strămoșii noștri au emigrat către spațiul actual al României.

Lingvistul Alexandru Nicolae, profesor universitar cu doctorat la Cambridge, autor de lucrări la Oxford, cercetător și conducător de doctorate la Universitatea din București, vine la podcastul Colectionarul de Istorie să ne vorbească despre acest fascinant subiect: formarea și evoluția limbii române.

Aflăm împreună ce aseamănă și diferențiază limba română de surorile sale cu origini latine, cum limbile balcanice suferă un proces de apropiere între ele, în ce fel original latina se aseamănă cu japoneza și de ce nu stau în picioare aceste teorii revizioniste prin care diverși autori încearcă, în ultimii ani, să iasă în evidență preluând uneori tezele de Secol XIX ale lui Eduard Rösler. Acesta pretindea că românii au venit târziu la nord de Dunăre și s-au stabilit în Transilvania după sosirea ungurilor acolo.


Lingvistul Alexandru Nicolae vorbește despre ce cuvinte știm (sau nu) că provin sigur de la geto-daci și încercăm să ne lămurim dacă, urcați într-o mașină a timpului și întorși pe vremea lui Mircea cel Bătrân, am reuși să înțelegem ce ne spun strămoșii noștri. Nu ratăm nici curiozități mărunte, cum ar fi aceea din ce secol provine limbajul arhaic folosit de preoții ortodocși la slujbele din biserici și care este prima expresie cunoscută ca fiind în limba romanică balcanică.

În puținele ore de istorie a limbii române predate la școală se învață că limba română provine din latină. Nu se prea explică însă cum s-au petrecut lucrurile. Despre modul cum a ajuns latina în Dacia se știu mai multe de la orele de istorie: în urma războaielor dintre Decebal și Traian, Dacia a fost cucerită, în anul 106 d.H., și a fost transformată în provincie romană. Imperiul Roman era, la acea vreme, un stat unitar, în care limba latină servea drept mijloc de comunicare între toți locuitorii Imperiului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.