StiripesurseSocialUn moldovean a fost prins cu permis fals în România

Un moldovean a fost prins cu permis fals în România

Publicat:

Un tânăr de 25 de ani, cetățean al Republicii Moldova, este cercetat de polițiștii de frontieră din România, după ce la el a fost găsit un permis de conducere falsificat.

Totul s-a întâmplat marți, 11 februarie, în jurul orei 00:00, la punctul de trecere a frontierei Albița. Moldoveanul se afla pasager într-un autocar.

Citeşte şi: Șoferii transnistreni NU vor mai putea conduce în afara regiunii – Stiripesurse.md

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care, asupra tânărului, a fost descoperit, ascuns, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.


Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat respectivul document prin intermediul unei persoane cunoscute pe o rețea de socializare, contra sumei de 150 de euro”, comunică Poliția de Frontieră română.

Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.