StiripesursePoliticăGazul rusesc ajunge în Transnistria printr-o schemă opacă, acuză Alexandru Slusari

Gazul rusesc ajunge în Transnistria printr-o schemă opacă, acuză Alexandru Slusari

Publicat:

Membru al Consiliului de Administrare al companiei Energocom, Alexandru Slusari acuză că gazul livrat regiunii separatiste Transnistria ajunge printr-o schemă opacă, fără achitarea TVA în bugetul Republicii Moldova și cu implicarea unor companii din Rusia, Ungaria și Dubai.

Potrivit lui Slusari, tentativa de a procura gaz de pe bursa română, cu achitări directe între Tiraspoltransgaz și MoldovaGaz, a fost abandonată, deoarece această variantă era prea transparentă și nu permitea mecanisme de corupere a alegătorilor. În schimb, s-a revenit la un sistem care ar funcționa de 34 de ani și ar implica interese obscure de pe ambele maluri ale Nistrului.

El menționează că prima livrare prin noua schemă a avut loc deja, iar volumul comandat (3,1 milioane de metri cubi) este suficient pentru consumul regiunii, inclusiv pentru industria și fermele de criptovalută din Transnistria. În plus, Slusari susține că guvernul nu a cerut prelungirea stării de urgență în energetică, ceea ce limitează posibilitatea de a interveni asupra acestor tranzacții.

„Acum, văzând toate aceste manevre geografice de la Dubai până la Tiraspol, mă simt exact ca atunci când auzeam baliverne despre Banca de Economii și furtul miliardului”, a comentat Slusari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.