StiripesurseSocialCreștinii de stil vechi sărbătoresc Întâmpinarea Domnului: Tradiții și obiceiuri

Creștinii de stil vechi sărbătoresc Întâmpinarea Domnului: Tradiții și obiceiuri

Publicat:

Creștinii ortodocși de rit vechi marchează Întâmpinarea Domnului. Este vorba despre una din cele 12 sărbători mari ale Bisericii, care semnifică întâlnirea creștinului cu Dumnezeu.

Conform tradiției, sărbătoarea are loc la 40 de zile de la Nașterea lui Iisus Hristos, pe 15 februarie, transmite IPN. Cărțile sfinte relatează că în această zi Mântuitorul fost dus în locașul sfânt de către Fecioara Maria și dreptul Iosif.

CItește și: Incendiu puternic în Botanica! Pompierii au intervenit cu patru echipaje

În această zi mai sunt pomeniți și dreptul Simeon și Sf. Proorocița Ana. Dreptul Simeon a făcut parte din cei 70 de traducători ai Sfintei Scripturi din limba ebraică în cea greacă. Proorocița Ana este cea care a spus că pruncul Hristos „va duce la căderea și spre ridicarea multora din Israel”.

În vechime, oamenii se ungeau cu grăsime de urs de sărbătoare, crezând că vor prelua puterea animalului. Dacă în această zi este frig, ger sau viscol, vara ar putea fi rece, spun superstițiile, iar dacă va fi cald – iarna se prelungește cu încă șase săptămâni.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.