StiripesurseSocialCurtea de Conturi intervine cu clarificări pe marginea unor declarații din...

Curtea de Conturi intervine cu clarificări pe marginea unor declarații din ședința Parlamentului

Publicat:

La data de 30 ianuarie curent, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului Republicii Moldova, în contextul discuțiilor aferente proiectului de lege pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985/2002 (combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene) au fost făcute unele declarații eronate referitor la auditarea fondurilor europene de către Curtea de Conturi.

Menționăm că, Curtea de Conturi a publicat recent, Raportul de audit al performanței asupra activității unităților de coordonare, implementare și monitorizare a proiectelor finanțate prin asistență externă și utilizării resurselor financiare alocate.

În cadrul auditului performanței, Curtea de Conturi a subliniat că pe parcursul anilor 2022-2023, partenerii externi de dezvoltare au debursat resurse financiare pentru sectorul public în sumă totală de circa 2,63 miliarde euro, inclusiv: i) finanțarea proiectelor investiționale – 792,9 mil. euro, sau 30,14%, ii) suport bugetar – 1.220,5 mil. euro, sau 46,38% și respectiv iii) asistență tehnică – 617,7 mil. euro, sau 23,48%.

Citește și: Investiţii de 1,7 mln de euro în raioanele Cahul şi Ungheni, prin Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”

Asistența externă oferită Republicii Moldova reprezintă o sursă importantă de finanțare a sectorului public, orientată, în mare parte, spre atingerea obiectivelor prioritare ale Guvernului, incluse în Strategia Națională de Dezvoltare și în documentele de politici publice la nivel sectorial, iar rolul Curții de Conturi în calitate de gardian al finanțelor publice este unul esențial, având misiunea de a asigura că resursele financiare ale statului sunt utilizate în mod eficient, transparent și conform, respectând principiul bunei guvernări.


Potrivit cadrului de reglementare, în cazul detectării suspiciunilor de fraudă și corupție, Curtea de Conturi sesizează organele de drept. Astfel, menționăm că în cazul Raportului de audit nu au fost identificate delapidări de fonduri europene și nu au fost sesizate organele competente, aspect confirmat prin Hotărârea Curții de Conturi.

În contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, sprijinul oferit prin fondurile externe reprezintă un pilon esențial pentru dezvoltarea și modernizarea țării. În acest context, Curtea de Conturi, prin activitatea sa de audit și supraveghere, contribuie la utilizarea eficientă și responsabilă a fondurilor externe, garantând asigurarea transparenței, legalității și bunei gestionări a acestor resurse.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

METEO Cer variabil și ploi de scurtă durată

Pentru ziua de astăzi, meteorologii ne promit cer variabil pe întreg teritoriul țării. Citește și: O porțiune de drum local din Ialoveni s-a surpat în...

Kanye West susține că a stabilit un record de audiență la concertul din Istanbul

Rapperul american Kanye West, cunoscut și sub numele de Ye, a susținut sâmbătă un concert pe stadionul Atatürk Olympic din Istanbul, în fața a...

Unicul oraș din România construit în interiorul unui crater vulcanic

Construit în interiorul unui crater vulcanic, singurul oraș de acest fel din România găzduiește un lac care își schimbă culoarea în funcție de temperatură. Cu...

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.