StiripesurseȘtirile zileiNouă morți şi 15 răniți într-un incendiu la un spital din...

Nouă morți şi 15 răniți într-un incendiu la un spital din Taiwan

Publicat:

Nouă persoane au murit şi 15 rănite luni dimineaţă într-un incendiu izbucnit într-o unitate a unui spital din Taiwan unde erau internaţi pacienţi în fază terminală, au anunţat serviciile de pompieri, informează France Presse, potrivit agerpres.

Cele 36 de persoane – între care trei membri ai personalului – care se aflau în unitatea situată la etajul şapte al acestui spital din New Taipei au fost evacuate. Şaisprezece au făcut stop cardiac, dintre care şapte au putut fi resuscitate.

Citește și : Columbia: Gruparea de gherilă ELN continuă să recruteze minori în timpul negocierilor de pace

Şeful pompierilor din New Taipei, Huang Te-ching, a anunţat că a fost deschisă o anchetă asupra originii incendiului, dar a respins informaţiile potrivit cărora sistemul de extinctoare automate nu ar fi funcţionat corect.

“Sistemul funcţiona, dar era departe de locul unde s-a declanşat incendiul şi focul nu a putut fi stins imediat”, a declarat el reporterilor.


Imaginile camerelor de supraveghere difuzate de media locale arătau angajaţi fugind pe culoare şi evacuând pacienţii în braţe sau în scaune cu rotile.

Unsprezece dintre răniţi ar fi în stare gravă.

Citește și : Rusia va riposta la sancţiunile americane prin diminuarea investiţiilor în active financiare

Presa locală a relatat, citând rude ale pacienţilor, că aceştia au auzit o explozie şi suspectează posibila explozie a unui tub de oxigen ca fiind cauza incendiului.

“Vom stabili cauza incidentului pentru a împiedica o situaţie similară să se producă din nou”, a declarat prim-ministrul William Lai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Descoperire istorică: O planetă asemănătoare Pământului are atmosferă

Astronomii au confirmat, în premieră, existența unei atmosfere în jurul unei planete stâncoase din zona locuibilă a altei stele, o descoperire majoră în căutarea...

Un agent Secret Service, suspendat după ce ar fi divulgat în presă deplasările lui JD Vance, în scopuri personale

Un agent al Secret Service din echipa de protecție a vicepreședintelui american JD Vance a fost forţat să îşi ia concediu administrativ și este...

Sofia și Atena înăspresc controlul la frontieră. Centru Polițienesc Comun la Kulata – Promachonas

Bulgaria și Grecia fac un pas esențial pentru întărirea securității și facilitarea traficului transfrontalier, scrie publicația Faktor din Bulgaria. La Sofia, ministrul bulgar de Interne, Ivan...

Marco Rubio: Încheierea războiului va necesita ‘idei noi’. Ce spune de pretenția rușilor ca SUA să nu mai trimită arme Ucrainei

După întâlnirea cu ministrul rus Serghei Lavrov, secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.