StiripesurseȘtirile zileiSummit intercoreean în septembrie la Phenian

Summit intercoreean în septembrie la Phenian

Publicat:

Cele două Corei s-au pus de acord luni să organizeze un summit între liderii celor două state la Phenian până la sfârşitul lunii septembrie, conform unei înţelegeri la care s-a ajuns în timpul întâlnirii la nivel înalt desfăşurată în localitatea Panmunjom, în zona de securitate comună, anunţă agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, potrivit agerpres.

Cu toate acestea, cele două părţi nu au reuşit încă să stabilească data pentru următorul summit, notează agenţia de presă menţionată.

Citește și : Nouă morți şi 15 răniți într-un incendiu la un spital din Taiwan

‘Am convenit să organizăm un summit intercoreean până la sfârşitul lunii septembrie, la Phenian’, au declarat cele două părţi într-un comunicat de presă comun, difuzat după această întâlnire de la Panmunjom, situat la frontiera dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord.

‘De asemenea, am examinat stadiul punerii în aplicare a declaraţiei de la Panmunjom şi am discutat într-o manieră sinceră probleme legate de aplicarea sa mai activă’, se mai spune în textul care se referă la acordul obţinut la summitul intercoreean din 27 aprilie.


O vizită a preşedintelui sud-coreean Moon Jae-in la Phenian ar fi prima deplasare a unui şef de stat sud-coreean în Coreea de Nord în mai mult de un deceniu, notează AFP.

Potrivit Yonhap, dacă va avea loc, acesta va fi al treilea summit bilateral între preşedintele Coreii de Sud, Moon Jae-in, şi liderul nord-coreean Kim Jong-Il, după întâlnirile la vârf din aprilie şi mai.

Citește și : Comisarul european Vera Jourova cere României să reconsidere legislația în domeniul judiciar

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.