StiripesurseExternePremierul ceh, Petr Fiala: Ajutorul militar pentru Ucraina trebuie intensificat

Premierul ceh, Petr Fiala: Ajutorul militar pentru Ucraina trebuie intensificat

Publicat:

Obiectivul Ucrainei trebuie să fie o pace justă care să reziste în timp, iar continuare şi intensificarea ajutorului militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia va contribui la realizarea acestui obiectiv, a declarat duminică prim-ministrul ceh Petr Fiala, înaintea unui summit informal la Londra cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu aliaţi europeni, relatează Reuters.

“Scopul pentru noi toţi este o pace justă, o pace care să dureze”, a spus premierul ceh. “Trebuie, chiar mai mult, să ajutăm militar Ucraina şi trebuie să facem în viitor Ucraina mai puternică din punct de vedere militar, întrucât numai aceasta va fi o garanţie pentru o pace durabilă”, a susţinut premierul Petr Fiala, informează stiripesurse.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

Guvernul său de centru-dreapta a fost foarte deschis faţă de ajutorul militar pentru Ucraina încă din primele zile ale războiului şi a furnizat Kievului mari cantităţi de arme şi muniţii, Republica Cehă având de altfel un potenţial major la acest capitol, întrucât industria sa de apărare a produs numeroase echipamente sub licenţă sovietică şi are astfel capacităţi compatibile cu nevoile armatei ucrainene. De asemenea, guvernul ceh a gestionat o iniţiativă prin care a achiziţionat pentru Ucraina circa 800.000 de obuze de pe piaţa internaţională, achiziţii finanţate de aliaţii Kievului.

Un grup de 14 dintre aceşti aliaţi se reunesc duminică la un summit informal la Londra, la care participă şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, venit în capitala britanică din SUA, unde summitul său cu preşedintele Donald Trump s-a încheiat cu un eşec după o altercaţie verbală între ei la începutul întâlnirii. Schimburile lor de replici tensionate au venit după ce Zelenski a dat de înţeles că preferă să continue războiul cu Rusia decât să încheie cu aceasta o pace fără garanţii de securitate, în timp ce Trump şi vicepreşedintele său JD Vance au apreciat că acest război trebuie să se încheie prin diplomaţie şi i-au reproşat lui Zelenski lipsa de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de SUA în acest conflict.


Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

Premierul britanic Keir Starmer, care joia trecută a avut şi el o întrevedere cu Trump la Casa Albă, a invitat la summitul de duminică din rândul statelor UE şefii de stat sau de guvern din Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Republica Cehă, România, Spania şi Suedia, invitaţii din afara blocului comunitar fiind Ucraina, Norvegia, Turcia şi Canada. Participă de asemenea secretarul general al NATO, Mark Rutte, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

Premierul britanic doreşte “să facă să avanseze acţiunea europeană asupra Ucrainei, arătând sprijinul nostru colectiv de neclintit faţă de obţinerea unei păci durabile şi a unui acord durabil, care să garanteze suveranitatea şi securitatea viitoare a Ucrainei”, a indicat biroul său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

Uniunea Europeană introduce reguli noi privind salariile

Uniunea Europeană introduce noi reguli privind transparența salarială, măsuri care urmăresc să reducă diferențele de plată dintre femei și bărbați și să ofere angajaților...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.