StiripesurseSocialVIDEO Trei inşi vor fi judecaţi pentru incendierea maşinii de poliţie...

VIDEO Trei inşi vor fi judecaţi pentru incendierea maşinii de poliţie în ziua alegerilor

Publicat:

Trei persoane, învinuite de incendierea unui automobil din parcarea Inspectoratului General al Poliției, au fost trimise pe banca acuzaților. Potrivit PCCOCS, cei trei se află, în prezent, în arest, în așteptarea sentinței.
Conform datelor prezentate, cazul s-a produs în noaptea spre 3 noiembrie 2023, când în R.Moldova urma să se desfășoare turul II al alegerilor prezidențiale. În acea noapte, liderul grupului i-a dat indicația altui complice cu rol de șofer să urce la volanul mașinii sale care i-o pusese la dispoziție și să-i transporte pe el și pe bărbatul cu rol de incendiator în apropierea parcării din Chișinău a sediului central al Poliției. Iar până să ajungă acolo, aceștia au intrat la o benzinărie din sectorul Botanica, de unde au cumpărat mai mulți litri de benzină, pentru care liderul grupului infracțional, neavând surse financiare, a lăsat telefonul cu promisiunea că vor reveni în curând cu banii pentru achitarea benzinei.

Sosiți la parcarea IGP, incendiatorul a aruncat substanța inflamabilă în mașina Poliției. Automobilul a luat foc și a ars, ceea ce a provocat un prejudiciu de aproape 180.000 lei.

Citeşte şi: Trump pune Moldova pe lista țărilor în care USAID „a risipit” bani – Stiripesurse.md

În acest timp, membrii grupului infracțional au filmat scena, iar ulterior au transmis-o organizatorilor care s-ar afla la Moscova.

După săvârșirea infracțiunii, șoferul și liderul au plecat în orașul Varnița din Anenii Noi, unde liderul a primit cel puțin 1300 de dolari. Din suma primită, șoferul i-a adus ulterior incendiatorului partea de 900 de dolari, iar 400 de dolari i-au revenit lui.

Deși au încercat să evite răspunderea pentru această faptă, ofițerii de Poliție l-au reținut pe șofer în Chișinău, peste două zile. În aceeași zi, cu sprijinul colaboratorilor din poliție din Bender și al angajaților „Fulger,” în Varnița a fost reținut liderul grupului infracțional, iar ulterior reieșind din probele acumulate a fost reținut și însuși autorul infracțiunii.


În cadrul audierilor, aceștia și-au recunoscut vina. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la 8 ani de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Compoziția chimică din Oceanul Arctic a depășit un punct critic ireversibil

Pierderea accelerată a gheții marine din Oceanul Arctic a declanșat o schimbare cel mai probabil ireversibilă în compoziția chimică a apelor arctice, cu efecte...

Aversele au făcut prăpăd și în România

Ploile torențiale, grindina și vijeliile au provocat pagube și în mai multe județe din România. S-a rupt cerul, iar vântul a bătut cu putere...

Case evreiești, vechi de peste un secol, au rămas în paragină la Căprești

În satul Căprești din raionul Florești mai pot fi văzute și astăzi case evreiești vechi de peste o sută de ani, cu pereți groși...

Inspectorii pentru migrație au organizat verificări în nordul țării

Angajații Inspectoratului General pentru Migrație, în comun cu inspectorii Inspectoratului de Stat al Muncii, au desfășurat acțiuni de verificare și informare la agenții economici...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.