StiripesurseExterneMexicul refuză ca armata americană să intervină împotriva cartelurilor

Mexicul refuză ca armata americană să intervină împotriva cartelurilor

Publicat:

Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a repetat vineri că se va opune oricărei intervenţii militare americane împotriva cartelurilor de droguri pe teritoriul mexican, scrie AFP.

Ideea a fost avansată de Ronald Johnson, candidatul preşedintelui Donald Trump pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în Mexic, în cursul unei audieri joi în faţa unei comisii a Senatului american, informează stiripesurse.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

“Nu suntem de acord. El a spus +totul este pe masă+, dar nu. Asta nu e pe masă, nici pe scaun, nici pe podea, nici nicăieri”, a declarat preşedinta mexicană în cadrul conferinţei de presă zilnice.

Johnson a fost rugat să-şi dea părerea cu privire la pertinenţa unei intervenţii militare americane împotriva cartelurilor din Mexic, fără a informa guvernul mexican.


“Dacă apare o situaţie în care vieţile cetăţenilor americani sunt în pericol, cred că toate cărţile sunt pe masă”, a răspuns candidatul.

“Prima noastră dorinţă ar fi ca acest lucru să se facă în colaborare cu partenerii noştri mexicani”, a adăugat el.

Declaraţiile lui Ronald Johnson vin la trei săptămâni după ce Trump a desemnat drept “teroriste” opt grupări criminale latino-americane, dintre care şase mexicane, acuzându-le că introduc fentanil în Statele Unite.

Claudia Sheinbaum avertizase atunci că decizia Washingtonului nu ar trebui să constituie o “oportunitate” (…) pentru a ameninţa “suveranitatea” mexicană. Mexicul nu va accepta nicio “invazie” americană sub pretextul combaterii traficului de droguri, a insistat ea.

Dacă candidatura lui Johnson va fi validată de Senat, “relaţiile vor fi bune”, a continuat preşedinta, subliniind totodată că “Mexicul trebuie să fie respectat”.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

Marţi, Congresul mexican a adoptat o reformă constituţională care prevede pedepse cu închisoarea pentru orice străin găsit vinovat de imixtiune.

Vorbind în faţa Congresului de la Washington, preşedintele Trump a declarat săptămâna trecută că a sosit momentul ca Statele Unite să “poarte un război împotriva cartelurilor”. El a acuzat partea mexicană a frontierei că este “în totalitate dominată” de grupuri criminale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

“Asta îl face să pară un idiot”, “Echipei lui ar trebui să-i fie rușine”: o fostă aliată a lui Donald Trump critică strategia președintelui...

Marjorie Taylor Greene, o fostă protejată a Partidului Republican, a atacat echipa președintelui.   Statele Unite au lansat în zorii zilei de joi noi atacuri aeriene...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Igor Dodon a cerut autorităților de la Chişinău să reia discuțiile de cooperare cu Rusia

Autoritățile Republicii Moldova trebuie să reia rapid negocierile cu Rusia, inclusiv privind aprovizionarea cu gaze, deoarece țara alunecă din ce în ce mai mult...

Tenismenii moldoveni au câştigat grupa din Cupa Davis

Echipa națională de tenis a Republicii Moldova a încheiat pe primul loc grupa din Cupa Davis și a obținut promovarea în play-offul Grupei Mondiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.