StiripesurseSintezeLibia : 45 de persoane condamnate la moarte pentru uciderea unor...

Libia : 45 de persoane condamnate la moarte pentru uciderea unor manifestanţi în 2011

Publicat:

Un tribunal din Libia a condamnat miercuri la moarte 45 de persoane acuzate că au ucis manifestanţi în capitala libiană Tripoli în timpul revoltei împotriva regimului Muammar Gaddafi din 2011, a anunţat Ministerul Justiţiei, relatează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

În total 124 de persoane, toate aflate în detenţie, sunt judecate în acest dosar, a precizat ministerul într-un comunicat. Dintre acestea, 45 au fost condamnate la moarte în faţa plutonului de execuţie, 54 la cinci ani de închisoare iar 22 au fost achitate de curtea de apel din Tripoli.

Citește și : Bilanțul cutremurului din Indonezia a crescut la 460 de morți

Cazul datează din 21 august 2011, data începutului “eliberării” capitalei libiene de regimul Gaddafi, la şase luni după declanşarea unei revolte populare pentru alungarea dictatorului. Aceşti membri ai forţelor pro-Gaddafi au deschis focul şi au ucis zeci de manifestanţi în cartierul Abu Salim.

Potrivit DPA, niciuna dintre condamnările la moarte pronunţate după 2011 nu au fost duse la îndeplinire.


Muammar Gaddafi a fost capturat şi ucis de rebeli în octombrie 2011, în apropierea oraşului său natal Sirte.

Citește și : Afganistan: Cel puţin 25 de morţi în urma unui atentat comis într-un cartier şiit din capitala Kabul

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.