StiripesurseȘtirile zileiNicaragua: Noi manifestații împotriva preşedintelui Ortega

Nicaragua: Noi manifestații împotriva preşedintelui Ortega

Publicat:

Mii de nicaraguani au demonstrat miercuri la Managua pentru a cere demisia preşedintelui Daniel Ortega şi eliberarea opozanţilor încarceraţi de la începutul crizei politice din această ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Libertate pentru deţinuţii noştri politici!” şi “Să plece!”, au scandat manifestanţii, la patru luni de la începutul revoltei împotriva preşedintelui, în cursul căreia peste 300 de persoane au fost ucise.

Citește și : Libia : 45 de persoane condamnate la moarte pentru uciderea unor manifestanţi în 2011

“Să elibereze prizonierii politici, pentru că nu au comis niciuna dintre crimele inventate de acest blestemat Daniel Ortega, el este cel care a ucis poporul”, a declarat pentru AFP Carla Areas. o femeie de circa 40 de ani venită la protest cu copiii.

Opozanţii au mărşăluit 7 km pe străzile din Managua, agitând fotografii ale deţinuţilor şi drapele nicaraguane, într-un concert de fluiere şi tamburine.


Nicaraguanii ieşiţi în stradă au sfidat o lege, adoptată în iulie la cerea guvernului, care califică drept act “terorist” participarea la o manifestaţie, o infracţiune pasibilă de o pedeapsă care poate ajunge până la 20 de ani de închisoare.

“Oamenii ies în stradă ştiind că avem un pistol la tâmplă, că în orice moment ne vor prinde şi ne vor acuza că suntem terorişti”, a explicat un manifestant pe care îl cheamă Nestor. El susţine că, în faţa “unei nedreptăţi atât de mari”, oamenii au atins “limita” răbdării.

“Mulţi oameni au fost încarceraţi fără niciun motiv. Guvernul nu are niciun motiv să plaseze în detenţie civili a căror singură crimă este că îşi exprimă sentimentele”, a subliniat Tania Gonzalez, de 26 de ani.

În jur de 500 de nicaraguani au fost arestaţi şi încarceraţi pentru că au participat la manifestaţii şi 180 dintre ei sunt inculpaţi pentru terorism şi alte infracţiuni, potrivit Centrului nicaraguan al drepturilor omului.

Citește și : Cineastul ucrainean Sentsov, aflat în greva foamei într-o închisoare din Rusia, „vrea şi speră să trăiască”

Opozanţii lui Daniel Ortega, de 72 de ani, aflat la putere de 11 ani, îl acuză de corupţie, nepotism şi de instaurarea unei dictaturi împreună cu soţia lui Rosario Murillo, care este vicepreşedinta ţării.

Manifestaţiile opoziţiei au început la 18 aprilie din cauza unei reforme a securităţii sociale – abandonată între timp – şi au devenit apoi mai dure şi s-au extins în întreaga ţară din cauza represiunii violente care s-a soldat cu peste 300 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.