StiripesurseȘtirile zileiDezinformarea în pandemie, o conştientizare globală şi o moştenire traumatizantă

Dezinformarea în pandemie, o conştientizare globală şi o moştenire traumatizantă

Publicat:

Pandemia de coronavirus a crescut la nivel global conştientizarea pericolului dezinformării prin expunerea întregii planete la o intoxicare cu falsuri care a agravat nivelul de mortalitate şi s-a soldat cu consecinţe traumatizante, potrivit unor experţi şi studii consultate de agenţia spaniolă de presă EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Chiar înainte de declararea pandemiei de COVID în 2020, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) vorbea deja despre o problemă de natură “infodemică”, termen ce combină informaţia şi epidemia.

Această “infodemie”, în care informaţiile false au prevalat asupra celor corecte, a sporit efectele mortale ale pandemiei de COVID, aşa cum s-a dovedit ulterior.

Citeşte şi: Trump a dat ordinul: Restul arhivelor legate de asasinarea lui Kennedy vor fi publicate azi – Stiripesurse.md

Numai în Iran s-au înregistrat 800 de decese din cauza otrăvirii cu metanol, un alcool folosit ca solvent industrial şi combustibil, pe care victimele l-au ingerat în speranţa că le va salva de boală.


Pe de altă parte, falsurile răspândite despre siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor au scăzut rata de imunizare a populaţiei.

Cercetările privind dezinformarea nu au găsit dovezi că mesajele false s-au înmulţit în timpul pandemiei, însă indică faptul că au reprezentat un punct de cotitură în modul în care ameninţarea a fost percepută.

“Am putea spune că a globalizat conştientizarea fenomenului, nu fenomenul”, a declarat pentru EFE Angel Badillo, cercetător senior în domeniul limbii şi culturii în cadrul Institutului Regal Elcano.

Acest expert, care este, de asemenea, membru al Comitetului Director al Observatorului Iberic al Media Digitale (IBERIFIER), explică faptul că dezinformarea a început să crească din 2014, odată cu invadarea Peninsulei Crimeea de către Rusia.

Cu toate acestea, dezinformarea a vizat în mod special ţările din jurul Rusiei şi Uniunii Europene, falsurile legate de BREXIT afectând Marea Britanie şi blocul UE, iar cele vehiculate de trumpism SUA.

Directoarea Reţelei Internaţionale de Verificare (IFCN), Angie Drobnic Holan, a declarat că “a fost unul din cele mai dramatice evenimente la care cred că verificatorii de fapte au fost martori în întreaga lume, pentru că a afectat întreaga planetă în acelaşi timp şi a existat multă dezinformare”.

Ambii experţi sunt de acord că terenul a fost fertil pentru această escaladare globală ca urmare a consolidării şi utilizării masive a reţelelor sociale.

În timpul Conferinţei de Securitate de la München din 2020, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a indicat că lupta împotriva pandemiei de COVID a fost agravată de provocarea “infodemiei”, din cauza abundenţei de dezinformare care s-a răspândit despre boală pe reţelele de socializare şi alte mijloace de comunicare.

În luna septembrie a aceluiaşi an, după ce s-a atins primul milion de decese cauzate de COVID la nivel mondial, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că “dezinformarea ucide” şi a cerut ca ştiinţa să fie ascultată.

Pe lângă aceste tratamente false, cum ar fi ingestia de metanol, gel hidroalcoolic sau lichior de stramoniu, dezinformarea despre vaccinuri a contribuit şi ea la creşterea numărului deceselor.

O realitate care este confirmată, cu cifre până în ianuarie 2023, de un studiu privind impactul dezinformării legate de COVID asupra sănătăţii publice apărut în Journal of the American Medical Association. Studiul estimează că aproximativ o treime din cele peste 1.100.000 de decese cauzate de boală în SUA ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost urmate recomandările de sănătate.

Printre remediile fără bază ştiinţifică se numără cele promovate de preşedintele american Donald Trump, care în timpul primului său mandat la Casa Albă a sugerat că lumina ultravioletă şi injectarea de dezinfectanţi ar putea fi folosite pentru a trata boala.

“Cred că repercusiunile pandemiei nu s-au manifestat încă pe deplin”, spune Holan, care a făcut observaţia că societatea se confruntă cu trauma cauzată de impactul falsurilor în timpul pandemiei.

Printre efectele care persistă, directorul IFCN citează dezinformarea despre vaccinuri şi menţionează numirea în funcţia de secretar al sănătăţii în adminstraţia Trump a unui “sceptic” în privinţa imunizării, Robert F. Kennedy Jr.

“De asemenea, nu cred că ar trebui să subestimăm trauma socială a persoanelor care au simţit că pandemia ar fi putut fi ceva provocat de autorităţi”, a spus el referitor la teoriile conspiraţiei despre originea bolii.

Holan a subliniat, de asemenea, că în timpul pandemiei, încrederea în oamenii de ştiinţă şi în autorităţile sanitare a fost subminată, un aspect “foarte problematic” deoarece “oamenii au nevoie de experţi pentru a putea obţine informaţii fiabile şi pentru a lua decizii bune”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

Consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri – subiect de discuții la IGP

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț a avut o întrevedere cu experții Programului Internațional de Asistență pentru Formare în Investigații Penale...

Marta Kos: „Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al UE”

Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al Uniunii Europene. Citește și: MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui...

Sistemele centralizate de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul financiar al Agenției Franceze de Dezvoltare

Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) acordă asistență financiară pentru reabilitarea sistemelor centralizate de irigare din Republica Moldova. Parlamentul a ratificat două acorduri, de grant...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.