StiripesurseExterneUcraina speră să obțină 'cel puțin' un armistițiu parțial în cadrul...

Ucraina speră să obțină ‘cel puțin’ un armistițiu parțial în cadrul negocierilor din Arabia Saudită

Publicat:

Ucraina speră să obțină „cel puțin” un armistițiu parțial în cadrul viitoarelor discuții din Arabia Saudită, unde oficiali americani se vor întâlni separat cu reprezentanții Rusiei și Ucrainei.

Declarația îi aparține unui înalt oficial ucrainean citat de AFP, informează stiripesurse.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

„Încă dorim să ajungem la un acord privind încetarea focului, cel puțin în ceea ce privește propunerea noastră”, a declarat sursa, referindu-se la o încetare reciprocă a atacurilor asupra infrastructurii energetice, obiectivelor civile și a operațiunilor din Marea Neagră.

Delegația ucraineană care va participa luni la discuții va fi condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, potrivit oficialului citat.


Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.