StiripesurseSintezeMilioane de musulmani au început duminică marele pelerinaj la Mecca

Milioane de musulmani au început duminică marele pelerinaj la Mecca

Publicat:

Mai mult de două milioane de musulmani au început duminică, sub o căldură devastatoare, marele pelerinaj la Mecca, primul loc sfânt al islamului din Arabia Saudită, una dintre cele mai mari adunări religioase anuale din lume, potrivit agerpres.

Acest eveniment religios reprezintă o provocare logistică pentru autorităţi, care totuşi s-au declarat gata să asigure desfăşurarea acestuia în bune condiţii până vineri, relatează France Presse.

Citește și : Scopul summitului Merkel-Putin a fost de a”sincroniza ceasurile”în privința unor chestiuni internaționale urgente

Hajj-ul este unul dintre cei cinci piloni ai islamului pe care fiecare musulman trebuie să îl îndeplinească cel puţin o dată în viaţă, dacă are posibilitatea.

Este “visul fiecărui musulman să vină aici”, este “călătoria ultimă”, a declarat pentru AFP Soliman Ben Mohri, un comerciant de 53 de ani din Boulogne-sur-Mer, Franţa. “Suntem emoţionaţi”, a adăugat el.


Pelerinii vin la Mecca, în vestul regatului, din toate colţurile planetei, dar cei mai mulţi sunt din Egipt, India, Pakistan, Bangladesh şi Sudan, au precizat autorităţile.

Pentru a ajuta aceste sute de mii de credincioşi musulmani, dintre care majoritatea (80%) nu vorbesc araba, în acest an a fost mobilizată pe teren o echipă de 80 de traducători, care vor lucra 24 de ore timp de 7 zile, asigurând traduceri simultane în engleză, franceză, farsi, malaieză, hausa, turcă, chineză şi urdu, aceasta din urmă fiind limba cea mai vorbită în timpul Hajj, potrivit biroului oficial de traducere.

Citește și : SUA nu vor reuşi să înlăture de la putere guvernul iranian, afirmă Zarif

De asemenea, potrivit Xinhua, Arabia Saudită va introduce capsule gratuite de dormit pentru sezonul de Hajj din acest an, începând de duminică, pentru a moderniza această practică seculară, după cum a anunţat recent o organizaţie de caritate saudită.

Aceste capsule vor fi plasate în Mina, un oraş la vest de Mecca. Pelerinii pot dormi, îşi pot schimba hainele, pot face duş şi îşi pot stoca bagajele şi obiectele de valoare.

Aceasta este o soluţie pentru cei cu mijloace limitate care nu îşi pot permite să rezerve camere la hoteluri, dar au nevoie de odihnă în timpul lungului pelerinaj. Fiecare capsulă permite trei ore de acces. Când pelerinul se trezeşte pentru timpul de rugăciune, muncitorii o vor curăţa înainte de primirea următorului pelerin.

De-a lungul anilor, hajj a preluat o dimensiune din ce în ce mai high-tech, cu o proliferare a aplicaţiilor mobile, pentru a-i ajuta pe pelerini să înţeleagă instrucţiunile, să-şi găsească calea sau să solicite asistenţă medicală de urgenţă la Crucea Roşie saudită.

Hajj-ul se încheie cu Eid al-Adha, sărbătoarea sacrificiului, ce durează trei zile, şi este urmată de ritualul “lapidării a diavolului”.

Pelerinajul din 2015 a fost îndoliat de o uriaşă busculadă ce s-a soldat cu 2.300 de morţi, între care sute de iranieni.

Cel din 2018 se desfăşoară în timp ce Arabia Saudită, regat ultraconservator, se află într-un proces de plină transformare, cu reforme în profunzime vizând în special femeile, care de acum au voie să conducă, aminteşte AFP.

În acelaşi timp, autorităţile manifestă o mare fermitate faţă de orice manifestare disidentă. Religia păstrează un loc central în societate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.