StiripesurseRăzboi in UcrainaPolonia a predat către Ucraina un jurnalist ucrainean acuzat de propagandă...

Polonia a predat către Ucraina un jurnalist ucrainean acuzat de propagandă pro-rusă

Publicat:

Autorităţile poloneze au predat Ucrainei un analist politic pe care Kievul îl acuză că este un propagandist al Kremlinului şi că a organizat la ordinul serviciilor secrete ruse demonstraţii în ţări din UE pentru a cere încetarea ajutorului acordat Ucrainei în războiul cu Rusia, a anunţat marţi Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), relatează agenţia EFE.

Suspectul, despre care presa ucraineană afirmă că este jurnalistul ucrainean pro-rus Kiril Molceanov, a fost arestat în Polonia şi apoi deportat în Ucraina, unde este acum arestat şi îşi aşteaptă judecata, potrivit stiripesurse.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

Potrivit SBU, acesta a lucrat pentru Viktor Medvedeciuk, fost deputat ucrainean şi oligarh de încredere al Kremlinului. Arestat în Ucraina şi acuzat de înaltă trădare încă de dinaintea invaziei ruse, Medvedeciuk a reuşit după începerea războiului să evadeze din arestul la domiciliu, dar a fost capturat în timp ce încerca să părăsească Ucraina deghizat în uniformă militară. În cele din urmă, el a fost predat Rusiei în urma unui schimb de prizonieri.

Potrivit serviciului secret ucrainean, presupusul agent rus predat acum de Polonia a fugit din Ucraina în Rusia în 2022 şi a început să lucreze acolo la două proiecte propagandistice dedicate destabilizării Ucrainei şi ţărilor europene.


Kiril Molceanov a apărut numai în anul 2023 de 35 de ori la programul de televiziune al lui Vladimir Soloviov, unul dintre comunicatorii cei mai loiali ai Kremlinului. El avea şi un canal pe Telegram unde se prezenta drept analist politic şi distribuia postări ale unor alte surse de acest fel care culegeau informaţii despre trupele ucrainene, mai afirmă SBU. Presupusul agent va fi judecat în Ucraina pentru infracţiunea de justificare şi glorificare a invaziei ruse.

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

Potrivit săptămânalului german Der Spiegel, Kiril Molceanov a sosit în Germania în 2022 ca refugiat şi a creat în această ţară un institut de analiză politică, pe lângă participarea sa la acţiuni la care a denunţat ceea ce el a descris drept represiunea autorităţilor ucrainene împotriva disidenţilor politici.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.