StiripesurseEconomieDomeniul în care România a ajuns a șasea din Uniunea Europeană,...

Domeniul în care România a ajuns a șasea din Uniunea Europeană, cu producție mare, dar export mic. Stocuri la nivel record

Publicat:

Deși vremea este tot mai schimbătoare, industria vinului românesc înflorește. Avem tot mai multe crame, iar consumul intern a depășit 24 de litri anual pe cap de locuitor.

Au crescut ușor și exporturile, dar suntem încă departe de a profita la maximum de potențialul pe care îl avem ca al șaselea cel mai mare producător de vin din Uniunea Europeană, potrivit stiripesurse.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

Cu o tradiție de sute de ani în vinificație, județul Alba are peste 3.500 de hectare cultivate cu viță de vie. Vinurile micilor producători au devenit tot mai valoroase și mai apreciate de clienți, iar asta le-a dat curaj să investească în afacerile lor. Tendința se vede și la nivel național. Din datele asociațiilor de profil aflăm că anul trecut, în România, au apărut 50 de crame noi.

Ioan Buia: „Vinurile au un aspect foarte frumos, o culoare frumoasă, sigur în arome vinurile au fost diferite, în 98% dintre vinuri am întâlnit arome foarte tipice soiurilor, un lucru foarte… arome curate, frumoase și în gust au fost diferite.”


2025 a fost, totuși, un an atipic. În special din cauza arşiţei, în multe zone a început culesul cu două luni mai devreme. Dar chiar și în aceste condiții, viticultorii spun că au reușit să obțină licori de calitate.

Sergiu Savu, viticultor: „Am recoltat la finalul lunii august, într-adevăr, acumulările de zahăr au fost foarte mari. A fost un an marcat de câteva dificultăți climatice, am avut secetă, am avut între perioada de înflorit și de recoltat 160 de litri de precipitații, necaracteristic zonei noastre Ciumbrud, Valea Mureșului.

Ovidiu Negrea Oprean, președinte Asociația Țara Vinului: Temperaturile fiind foarte ridicate, strugurii roșii au ajuns și ei la maturitate și atunci vinurile obținute din aceștia au fost de calitate și au arătat, practic, o nouă față a vinului din Transilvania. Dacă până acum 95% erau albe și restul cel mult roze, începând cu ultimii ani putem să ne lăudăm că obținem vinuri roșii în Transilvania.”

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

Producția de vin a României a fost estimată la 3,6 milioane de hectolitri în 2025, iar țara noastră rămâne al șaselea cel mai mare producător de din Uniunea Europeană. Producem mult, dar exportăm puțin, drept dovadă, stocurile naționale au ajuns la un nivel record în 2024 – de 2 milioane de hectolitri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump s-a îngrășat. Ce i-au spus medicii

Președintele american Donald Trump s-a îngrășat cu 6 kilograme într-un an. Medicii i-au recomandat mișcarea și să renunțe la fast-food. În schimb, celelalte rezultate...

Copiii inteligenți nu au nevoie de ‘mai multe teme’

Mulți copii considerați „supradotați” ajung să se plictisească, să își piardă motivația sau chiar să aibă rezultate slabe la școală nu pentru că nu...

Studiu: Un vaccin antituberculos poate distruge tumori întregi la pacienți cu cancer

Medicii au salutat rezultatele studiilor „fără precedent” care arată că un vaccin antituberculos cu acțiune triplă poate eradica tumori întregi la pacienți. Într-un studiu internațional...

Cum să călătorești ieftin în Europa, în ciuda scumpirilor masive

În ciuda scumpirilor masive cauzate de crizele internaționale, apetitul europenilor pentru turism rămâne ridicat. Pentru a face față scumpirilor, experții în turism recomandă alternative...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.