StiripesurseEconomieSisteme moderne de irigare pentru producătorii agricoli din satul Telița

Sisteme moderne de irigare pentru producătorii agricoli din satul Telița

Publicat:

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor, prin Programele IFAD în Moldova, oferă sprijin sub formă de granturi de până la 500.000 de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii de irigare, contribuind astfel la creșterea rezilienței agricultorilor în fața schimbărilor climatice.

Un exemplu în acest sens este satul Telița, raionul Anenii Noi, unde peste 100 de producători agricoli vor beneficia de un sistem modern de irigare pentru circa 300 de hectare de teren agricol.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

În cadrul proiectului va fi instalată o conductă de 2,4 km, care va suplimenta infrastructura existentă. Apa pentru irigare va fi preluată din râul Nistru, de la stația „Gura Bîcului”, reabilitată anterior prin Programul „Millennium Challenge Compact”. Lucrările urmează să fie finalizate în două luni, astfel încât agricultorii să poată iriga culturile în perioada secetoasă din vară, potrivit realitatea.md.

Pe lângă infrastructura de bază, agricultorii pot beneficia și de un grant suplimentar în valoare de 7.500 USD, destinat achiziționării echipamentelor de irigare – pompe, filtre, benzi de picurare sau micro-aspersoare.


Tot pentru localitatea Telița, IFAD va sprijini construcția unui drum în variantă albă, cu o lungime de 1,25 km, pentru a facilita accesul agricultorilor la terenurile agricole. Investiția, estimată la aproximativ 3 milioane lei, va fi acoperită în proporție de 75% printr-un grant IFAD, restul fiind contribuția autorităților locale și a agricultorilor.

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

Prima etapă a proiectului a fost realizată în anul 2017, când 80 de fermieri au început să folosească sistemul. Rezultatele vizibile – creșterea calității și cantității producției – au determinat alți 22 de fermieri să se alăture inițiativei în acest an, pentru a extinde rețeaua de irigare cu încă 60 de hectare.

În următorii doi ani, IFAD își propune să finanțeze construcția a încă 12 infrastructuri de irigare în Republica Moldova, consolidând astfel agricultura durabilă și adaptată schimbărilor climatice. Proiecte similare sunt implementate și în alte raioane ale țării, precum Cahul, Rezina, Briceni, Orhei și Florești.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.