Dacă doriți să știți care este țara pe care rușii o urăsc cel mai mult, să începem cu evidența: Ucraina, națiunea „frățească” de mai an, ale cărei școli și spitale au fost bombardate în numele „eliberării”, notează „The Hill” (SUA).
Dar nu cu mult în spatele Ucrainei se află Statele Unite. Potrivit Centrului Levada – ultimul birou independent de sondaje rămas în Rusia – trei sferturi din populația rusă consideră că Statele Unite reprezntă Răul. Teheranul se bucură de o afecțiune de opt ori mai mare decât cea manifestată față de Washington. Iar iubirea față de China este aproape la fel de mare ca ura față de America, potrivit stiripesurse.
Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece
Rusia nu este o țară care dorește o nouă înțelegere sau un compromis – atâta vreme cât ea ne consideră inamicul său existențial. În anii 1990, când Rusia mai flirta cu democrația, pe vremea lui Boris Elțîn, 70% din populație considera că America este un prieten, iar 15% vedeau în ea un dușman. Sub conducerea lui Putin, aceste cifre s-au schimbat total.
Puterea Kremlinului rezidă în minciunile vândute populației, minciuni potrivit cărora Rusia se apără în fața intrigantului Occident, în care Europa e un supus al Washingtonului. În opinia lui Putin, nu este vorba despre un război cu Ucraina, ci despre un război cu NATO. Altminteri, cum ar putea explica oare Moscova jalnicele performanțe ale propriei sale armate? La trei ani după invazia totală, Rusia controlează mai puțin din teritoriul Ucrainei comparativ cu anul 2022. Iar crudul adevăr – pe care Moscova îl ascunde – este faptul că ucrainenii luptă singuri.
Niciun fel de trupe americane sau europene nu s-au alăturat. Niciun avion al NATO nu a interceptat rachetele rusești așa cum au făcut-o sistemele americane care au apărat Israelul în fața barajului ridicat de Iran. Da, Statele Unite, Europa și alți aliați au furnizat armament și ajutoare – din păcate, deseori prea târziu – din cauză că nicio țară civilizată nu poate rămâne nepăsătoare văzând cum armata rusă redesenează prin forță frontierele și comite cele mai revoltătoare crime de război.
Ajutorul acordat de noi Ucrainei nu este unul din milă, și nici nu finanțăm un alt război – America militează pentru libertate și pentru un principiu potrivit căruia niște țări suverane nu trebuie să se teamă de vecinii lor violenți. Împreună cu Regatul Unit, Franța și Rusia, în anii 1990, Statele Unite au făcut să dispară capacitatea nucleară a Ucrainei, oferindu-i în schimb garanții de securitate. Dacă cuvântul Americii nu mai înseamnă nimic, atunci cine ar mai avea încredere în noi – și ce ar opri un alt agresor să încerce același lucru?
Orice tentativă de contact a SUA cu Rusia este văzută de Kremlin drept o slăbiciune care trebuie exploatată, și nicidecum un gest reciproc de bunăvoință. După cum afirma și fostul premier britanic, Boris Johnson, „Putin nu negociază. El râde de noi”.
Cu o economia egală cu cea a Texasului și cu o demografie în prăbușire, Rusia știe că nu e o superputere, ci mai degrabă o dictatură parazitară și setoasă de sânge, visând la colonizare – incapabilă să asigure prosperitatea populației sale, dar măiastră în a alimenta o măreție fantezistă în schimbul supunerii. În schimb, Moscova dorește să tragă America în jos, considerând că cea mai bună stratagemă constă nu într-o concurență cu Occidentul, ci în slăbirea acestuia.
Putin a mințit în privința Crimeii pe vremea președintelui Obama, a mințit în privința Siriei în timpul primului mandat al lui Trump, l-a mințit pe Biden afirmând că nu intenționează să invadeze Ucraina, iar el minte și acum. Este greu de găsit o anume fază în care Putin nu îi minte, nu îi manipulează, nu îi încurcă și nu îi prejudiciază pe liderii occidentali, pe care el îi disprețuiește.
Nimic din toate astea nu se întâmplă subtil. După realegerea lui Trump din 2024, televiziunea rusă a difuzat, la o oră de vârf, vechi fotografii cu Melania Trump dezbrăcată. Demersul putea fi cu ușurință considerat drept un fleac, dar oricine a fost vreodată în Rusia va recunoaște demersul ca ținând de un răzoi psihologic – o specialitate a KGB.
Ca ultimă dovadă a bătăii de joc deschise, Putin a fost surpins de camerele de luat vederi râzându-și în barbă atunci când i s-a spus că a întârziat la convorbirea programată cu Trump. Înconjurat de reprezentanți de elită din lumea rusă a afecerilor, el a rânjit în timp ce oamenii din jur au izbucnit în râs – arătând astfel că întârzierea nu a fost o întâmplare, ci un gest calculat de putere, în conformitate cu doctrina din epoca sovietică potrivit căreia adversarii puteau fi manipulați astfel încăt să acționeze în detrimentul propriilor interese.
Un alt „curs de măiestrie” vizând fentarea Americii s-a semnalat la Națiunile Unite, unde America s-a trezit în compania unor state precum Belarus, Burkina Faso, Coreea de Nord, Rusia și Sudan, votând împotriva recentei rezoluții menite să arate ceea ce era evident, și anume că există o diferență între a invada și a fi invadat. Rusia a fost, fără îndoială, încântată să vadă Statele Unite atrase într-o poziție diplomatică atât de umilitoare.
Modelul nu este unul nou. După cel de-Al Doilea Război Mondal, Uniunea Sovietică și-a trădat rapid aliații din timpul războiului, implicând lumea în Războiul Rece și condamnând generații întregi de estonieni, letoni, lituanieni, polonezi și alții la o viață de opresiune. A ne aștepta ca Rusia lui Putin să acționeze într-un alt fel, în pofida tuturor probelor, nu înseamnă realism, ci autoamăgire.
Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul
Opțiunea Americii este simplă. Opriți tot acest joc măsluit. Nu glorificați un regim pentru care umilirea noastră, și nicidecum compromisul, reprezintă rezultatul final.
După luni întregi de manevre respingătoare ale Kreminului, Trump este pe bună dreptate supărat pe Putin, dar nu cuvintele, ci acțiunea este cea care contează. Moscova poate pune capăt oricând războiului său criminal, retrăgându-și trupele în Rusia. Dacă americanii vor să fie tratați cu respect, trebuie să nu mai dăm dovadă de slăbiciune și nu ne mai facem de râs.
Refuzul de a accepta batjocura Kremliului sau de a-i susține pretențiile absurde nu înseamnă o escaladare, ci reprezintă o cerință a mândriei noastre (americane – nota red.) naționale.
