StiripesurseExterneMichelle Obama a vorbit într-un podcast despre zvonurile privind un posibil...

Michelle Obama a vorbit într-un podcast despre zvonurile privind un posibil divorț

Publicat:

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, a declarat că în prezent dorește să facă ”ceea ce e mai bine” pentru propria persoană, pe fondul zvonurilor despre un posibil divorț după absența sa din ultimele luni de la evenimente importante, transmite joi EFE.

În podcastul ”Work in Progress”, în care a vorbit cu actrița Sophia Bush și care a fost preluat de media precum CNN, Michelle Obama a declarat că după opt ani petrecuți la Casa Albă alături de soțul său, fostul președinte american Barack Obama, și în condițiile în care cele două fiice ale cuplului sunt acum adulte, deține controlul asupra propriului program și poate să ia decizii pentru propria persoană.

”Aș fi putut lua multe dintre aceste decizii cu ani în urmă, dar nu mi-am oferit această libertate”, a spus ea.

”Chiar și în condițiile în care îmi las copiii să își trăiască propriile vieți, poate că folosesc viețile lor drept scuză pentru faptul că n-am putut face ceva anume”, a declarat Michelle Obama.

Acum, când situația s-a schimbat, ”am ales să fac ceea ce era mai bine pentru mine, nu ceea ce trebuia să fac, nu ceea ce credeam că alții vor ca eu să fac”, a mărturisit fosta Primă Doamnă.


Teama de a nu-i dezamăgi pe cei din jur ”este lucrul cu care noi, ca femei, cred că ne luptăm”, a spus Michelle Obama. ”Într-atât încât anul acesta oamenii nici măcar nu și-au putut imagina că făceam o alegere pentru mine și au presupus că eu și soțul meu divorțăm”, a adăugat fosta Primă Doamnă.

Michelle Obama nu a fost prezentă la cea de-a doua învestire a președintelui Donald Trump sau la funeraliile fostului președinte Jimmy Carter, în ianuarie, ceea ce a stârnit zvonuri în media și pe rețelele sociale cu privire la o posibilă distanțare de soțul ei.

”Încă găsesc timp să țin discursuri, să ies în lume, să lucrez la proiecte. Încă îmi pasă de educația fetelor”, a spus ea.

Fosta Primă Doamnă a vorbit deschis despre faptul că ambițiile politice ale lui Barack Obama și timpul petrecut de acesta în Biroul Oval au pus la grea încercare căsnicia lor, scriind în cartea sa, ”Becoming”, că acestea au dus la singurătate și epuizare.

Potrivit NBC News, Michelle Obama a subliniat în podcast că dorește să reflecteze asupra modului în care obișnuia să-și petreacă timpul liber și să se întrebe: ”Cine vreau cu adevărat să fiu în fiecare zi? Cu cine vreau să iau prânzul? Cât timp vreau să stau undeva? Vreau să călătoresc?”. ”Dacă mă sună o prietenă și-mi zice: ‘Hai să mergem!’, pot să spun da”, a declarat fosta Primă Doamnă.

Michelle Obama și Barack Obama sunt împreună de 32 de ani, potrivit unui mesaj postat în octombrie pe rețeaua X de fostul președinte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

Reguli noi pentru străinii din Moldova

Decretul de promulgare și noua lege privind regimul străinilor din statele non-UE aflați pe teritoriul Republicii Moldova au fost publicate în Monitorul Oficial și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.