StiripesurseSocialMaia Sandu, primul cetățean care a primit noua carte de identitate...

Maia Sandu, primul cetățean care a primit noua carte de identitate aliniată la standardele UE

Publicat:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a devenit primul cetățean care a primit noua carte de identitate de tip european, în cadrul evenimentului oficial de lansare desfășurat luni, 14 aprilie. Documentul i-a fost înmânat de directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, și este considerat un pas esențial în procesul de integrare europeană al țării.

Noul act de identitate vine după 11 ani fără modificări și integrează peste 30 de elemente de securitate, pentru a preveni falsificarea. De asemenea, conține semnătura electronică a titularului și poate fi folosit pentru accesarea serviciilor publice electronice, cum ar fi cele bancare, fiscale, sociale sau educaționale.

În primele opt zile de la deschiderea programărilor, aproape 23 de mii de cereri au fost depuse, de trei ori mai mult decât pentru documentul precedent. Cererile au fost înregistrate atât în centrele ASP din țară, cât și în cele 45 de secții consulare ale ambasadelor R. Moldova din diaspora.

Noua carte de identitate nu mai conține informații privind domiciliul și reședința temporară și poate fi eliberată chiar și bebelușilor, cu o valabilitate de patru ani. Totodată, cetățenii care dețin buletine de identitate valabile nu sunt obligați să le înlocuiască, acestea rămânând valabile până la expirare.

Directorul ASP a declarat că Republica Moldova a reușit o transpunere de 99% a Regulamentului European privind cărțile de identitate, cu excepția utilizării stemei Uniunii Europene. Președinta Maia Sandu a subliniat că prezența drapelului UE pe acest document este o prioritate: „Avem de rezolvat această problemă cât mai repede. Cu toții avem de făcut eforturi pentru ca, în curând, această carte de identitate să permită și libera circulație în UE.”


Noul document ar putea deveni, în timp, un act de călătorie recunoscut de unele state europene, alături de funcția sa principală de identificare pe teritoriul Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

După șocul războiului cu Iranul, lumea s-ar putea confrunta cu prea mult petrol în 2027

Piața mondială a petrolului ar putea traversa o schimbare radicală în următorii doi ani. După șocul provocat de războiul dintre Iran și alianța SUA-Israel,...

Parlamentul a ratificat Amendamentul la Acordul multilateral pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare cu alte țări

Republica Moldova va putea face schimb automat de informații privind un număr mai mare de categorii de conturi financiare cu instituțiile responsabile din diferite...

Iranul schimbă regulile jocului în Strâmtoarea Ormuz: după 60 de zile, navele vor plăti taxe de tranzit

Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii, va fi redeschisă în urma acordului-cadru negociat între Statele Unite și Iran...

CNN: Acordul lui Trump cu Iranul s-ar putea dovedi un eșec, dar președintele obține ce își dorește

Președintele american Donald Trump pare să fi găsit, în sfârșit, o cale de ieșire din conflictul cu Iranul, după luni de escaladare militară și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.