StiripesurseȘtirile zileiConsultări publice la Parlament. Activitatea agenților imobiliari va fi reglementată

Consultări publice la Parlament. Activitatea agenților imobiliari va fi reglementată

Publicat:

Activitatea agenților imobiliari va fi reglementată. Comisia economie, buget și finanțe a organizat consultări publice asupra proiectului de lege privind activitatea persoanelor care activează în acest domeniu.

Citește și: Inspectorii SFS au descins cu controale și au împărțit amenzi de sute de mii

Discuțiile au vizat aspectele conceptuale ale inițiativei legislative. De asemenea, participanții au oferit o serie de recomandări, care urmează să fie luate în considerare la definitivarea documentului.

Astfel, în legislație vor fi stabilite condiții clare de acces la profesie. Mai exact, agenții imobiliari vor fi obligați să obțină un certificat de competență profesională, care va fi emis de o instituție de învățământ acreditată. În acest sens, va fi creat modulul „Agenți imobiliari”, integrat într-un sistem informațional administrat de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru. De menționat că, pentru a primi certificatul de agent imobiliar, persoana va trebui să întrunească cumulativ mai multe condiții, printre care studii superioare sau medii speciale, precum și lipsa de antecedente penale nestinse pentru infracțiuni contra patrimoniului sau infracțiuni economice.

Totodată, agenții imobiliari vor fi obligați să încheie contracte scrise cu clienții, în care vor fi specificate drepturile și obligațiile ambelor părți. Pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, vor fi interzise practicile comerciale incorecte, cum ar fi publicitatea înșelătoare sau aplicarea de comisioane ascunse.


Documentul stabilește și entitățile publice abilitate cu funcții de supraveghere și control al activității agenților imobiliari. Este vorba despre Serviciul Fiscal de Stat, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Concurenței și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.

Autorii mai propun un mecanism de prevenire a încălcărilor, precum și sancțiuni pentru agenții imobiliari care nu respectă legislația. Totodată, se propune completarea Codului contravențional cu o prevedere care se referă la încălcarea obligațiilor privind exercitarea activității de agent imobiliar.

De exemplu, desfășurarea acestei activități fără încheierea unui contract scris cu clientul va fi sancționată cu amendă de până la 20 000 de lei pentru persoanele fizice. Iar persoanele juridice vor risca amendă de la 20 000 de lei până la 40 000 de lei, cu privarea de a desfășura activități în domeniul intermedierii imobiliare pe o perioadă de la 6 luni la un an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MAE al Franței cere Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Franței a cerut Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, cu ocazia împlinirii a 34 de...

Câți cetățeni străini dețin permis de ședere temporară în Moldova în scopul studiilor

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) reamintește candidaților străini necesitatea obținerii unui permis de ședere temporară în țară pe durata studiilor. Conform informațiilor furnizate de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.