StiripesurseExterneAvion cu aproape 300 de pasageri, evacuat la decolare în Florida...

Avion cu aproape 300 de pasageri, evacuat la decolare în Florida după un foc la motor

Publicat:

Un avion al companiei Delta Air Lines cu aproape 300 de pasageri la bord a fost evacuat luni pe aeroportul internaţional din Orlando, în statul american Florida, după ce un motor a luat foc chiar înainte de decolare, relatează Reuters.

Avionul Airbus A330 urma să decoleze către Atlanta, în momentul când s-a declanşat incendiul, în jurul orei locale 11.15. Administraţia federală pentru aviaţie din SUA a precizat că va investiga incidentul, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Compania Delta a menţionat că la bord se aflau 282 de pasageri şi 12 membri de echipaj şi nimeni nu a fost rănit.

Un internaut a postat pe social media un clip în care pot fi văzute flăcări ieşind din avion şi un altul în care pasagerii coboară din avion pe tobogan.


Incidentul este cel mai recent dintr-o întreagă serie care a ridicat întrebări cu privire la siguranţa aviaţiei americane, inclusiv o coliziune în aer între un avion regional al American Airlines şi un elicopter militar, în apropierea aeroportului Reagan din Washington, soldată cu 67 de morţi pe 29 ianuarie.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.