StiripesurseȘtirile zileiRomânia a ratificat Acordul cu R. Moldova privind controlul coordonat în...

România a ratificat Acordul cu R. Moldova privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Galați-Giurgiulești

Publicat:

Camera Deputaților din România a adoptat, miercuri, proiectul de lege de ratificare a Acordului între Guvernele de la București și Chișinău privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Galați – Giurgiulești (rutier), pe sensul de intrare în România. Documentul a fost susținut de 293 de parlamentari.
Acordul, semnat la 20 noiembrie 2024, la București, are ca scop facilitarea tranzitului de persoane și accelerarea circulației mărfurilor, ca parte a procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană și a sprijinului acordat economiei ucrainene, grav afectate de război, în cooperare cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, se precizează în raportul Comisiei de apărare, citat de stiripesurse.ro.

Conform sursei citate, Acordul prevede implementarea controlului coordonat în punctul de trecere Galați – Giurgiulești, stabilind cadrul juridic bilateral, modul de organizare a controlului, atribuțiile personalului implicat, protecția datelor personale, procedurile de aplicare.

Citeşte şi: Sărbătoare mare pentru creştinii ortodocși: Credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Stiripesurse.md

„Prin acest Acord se creează cadrul juridic bilateral necesar implementării conceptului de control coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Galați (România) – Giurgiulești (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România, în același mod în care se desfășoară în prezent în punctul de trecere a frontierei de stat Albița (România) – Leușeni (Republica Moldova)”, se arată în proiect.

Acest acord se aplică pentru o perioadă de 12 luni care începe să curgă de la data la care controlul coordonat devine operațional. Orice prelungire a valabilității Acordului pentru noi perioade de 12 luni este decisă prin acordul părților, în baza evaluării în comun a rezultatelor sistemului de control, prelungirea realizându-se pe cale diplomatică.

Potrivit Acordului, controlul coordonat este definit ca fiind controlul la trecerea frontierei efectuat separat de către personalul de control al statului de ieșire urmat consecutiv de personalul statului de intrare, efectuat pe teritoriul unui singur stat.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.