StiripesurseEconomieMoldova va beneficia de fonduri europene suplimentare în cadrul programelor Interreg...

Moldova va beneficia de fonduri europene suplimentare în cadrul programelor Interreg NEXT și Bazinul Mării Negre

Publicat:

Guvernul Republicii Moldova a aprobat majorarea fondurilor alocate prin două importante programe de cooperare transfrontalieră și regională, finanțate de Uniunea Europeană.

Asistența financiară nerambursabilă în cadrul Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027 va crește cu 20 de milioane de euro, ridicând bugetul total al programului la 97,3 milioane de euro. Fondurile sunt destinate proiectelor comune ale partenerilor din ambele țări în domenii precum sănătate, educație, cultură, turism, schimbări climatice, managementul frontierei și bună guvernanță. Un nou apel de proiecte este planificat pentru sfârșitul lunii aprilie.

Totodată, Executivul a aprobat suplimentarea bugetului Programului transnațional Interreg Bazinul Mării Negre 2021-2027 cu încă 20 de milioane de euro, suma totală ajungând la 85 de milioane de euro. Programul reunește opt state, inclusiv Republica Moldova, și susține inițiative în domenii precum cercetarea, adaptarea la schimbările climatice, prevenirea dezastrelor și protejarea mediului.

Republica Moldova a beneficiat deja de 10 proiecte aprobate în primul apel, în valoare de 1,5 milioane de euro, și alte 13 proiecte selectate în al doilea apel, cu un buget total de 3,7 milioane de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.